În Fălticeni

Bătaie și amenințări cu cuțitul, la o tarabă cu flori



O simplă tranzacție la o tarabă cu flori din Piața Nada Florilor din municipiul Fălticeni s-a transformat într-un dosar penal, după ce vânzătorul și cumpărătorul s-au luat la bătaie.
Potrivit poliției, scandalul s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 16:00.
La fața locului, oamenii legii au depistat un bărbat care avea în mână un cuțit, cu care amenința un tânăr.
Individul cu cuțitul a fost identificat în persoana unui bărbat din județul Iflov, Dumitru B., de 34 de ani, care era însoțit de o tânără din municipiul București, și, aflându-se pe raza municipiului Fălticeni, s-a dus să cumpere flori de la o tarabă.
I-a cerut vânzătorului, Costel F., de 25 de ani, din localitate, două ghivece cu flori, care costau 35 de lei, însă i-a dat o bancnotă de 500 de lei.
Când vânzătorul a vrut să-i dea restul, cumpărătorul s-a răzgândit și a cerut bancnota înapoi.
Cei doi au început să se certe, iar la un moment dat, Costel F. l-a lovit cu pumnul în zona feței pe bărbatul din Ilfov. Acesta din urmă a mers la mașina sa, care era parcată în apropiere, și s-a întors cu un cuțit, cu care a început să-l amenințe pe vânzătorul de flori.
Exact în acele momente a ajuns în zonă și echipajul de poliție, care l-a imobilizat pe Dumitru B..
Nici vânzătorul, nici cumpărătorul nu au depus plângere la poliție, însă oamenii legii i-au făcut dosar penal bărbatului din Ilfov, pentru port ilegal de cuțit în locuri publice.