– Averea ce a aparținut boierului Tatos din Hârtop a devenit motiv de dispută între urmașii legali ai acestuia și o altă familie care a primit prin testament o bună parte a bunurilor
– Comisia locală de fond funciar din Hârtop a validat cererea de retrocedare pentru o suprafață de 241,9 hectare de pădure depusă în baza Legii 247/2005 de descendentele lui Teodor Tatos și a respins-o pe cea a beneficiarilor din testament
– În prealabil, Comisia locală de fond funciar Preutești (n.r. – Hârtop a devenit comună în 2004 după ce s-a desprins din comuna Preutești) a judecat lucrurile taman invers, împroprietărindu-i pe beneficiarii din testament cu 10 hectare de pădure și 50 de hectare de teren agricol
250 de hectare de pădure și 50 de hectare de teren agricol. Aceasta este miza pentru care se luptă de ani buni două tabere, fabuloasa moștenire împărțindu-i și pe oamenii din localitatea Hârtop. Averea care i-a aparținut boierului Teodor Tatos a ajuns motiv de dispute mai mult sau mai puțin ortodoxe și procese între urmașii legali ai acestuia și beneficiarii unui testament întocmit de soția sa, Francisca Ida Tatos în favoarea lui Costache Andreica, un bărbat care a îngrijit-o în ultimii ani de viață.
Totul a început în perioada regimului comunist, când autoritățile de la acea vreme au confiscat toată averea deținută de Teodor Tatos. În baza unui proces verbal întocmit de Direcția Gospodăriilor Agricole de Stat și autentificat de Notariatul de Stat al Regiunii Suceava pe data de 7 februarie 1957, toate bunurile boierului au fost luate de autorități. Ulterior, în iunie 1969, Teodor Tatos încheie un testament în care spune că „las toată averea mea soției mele Francisca”. Practic, femeia a devenit stăpână ipotetică peste o avere uriașă. Între timp, Francisca Ida Tatos a încheiat, la rândul ei, pe 27 martie 1998, un testament prin care a lăsat diferite sume de bani unor rude sau Bisericii Catolice din Fălticeni, „restul bunurilor mele mobile și imobile le las domnului Andreica Costache, pe care îl constitui legatar universal”. De aici începe, practic tot scandalul. Pentru cele 250 de hectare de pădure și 50 de hectare de teren agricol a început o adevărată cursă de urmărire. Pe de o parte aceste suprafețe sunt revendicate de Camelia Amariei și Constantin Andreica, moștenitorii lui Costache Andreica, dar și de Aurelia Traila, moștenitoarea legală a lui Teodor Tatos. În baza Legii 1/2000, a Legii 167/1997 și a Legii 18/1991 ambele tabere au revendicat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 50 de hectare de teren agricol și 10 hectare de pădure. Comisia de fond funciar a comunei Preutești a dat câștig de cauză moștenitorilor testamentari, fapt care a stârnit nemulțumirea celeilalte părți. Pentru a demonstra că testamentul întocmit de Teodor Tatos în favoarea soției sale este original, s-a apelat și la ajutorul unei expertize criminalistice. Concluzia a fost aceea că „testamentul datat 15 iunie 1969 a fost scris, datat și semnat de numitul Tatos Teodor”. Cazul a ajuns în instanță, judecătorii urmând să decidă dacă se impune anularea titlului de proprietate emis pentru moștenitorii testamentari sau dacă aceștia au primit corect suprafețele revendicate.
– Comisia de fond funciar Hârtop, reclamată la Prefectura Suceava
Mai nou, în toamna anului trecut, în baza Legii 247/2005, la Primăria Hârtop, unitate administrativă înființată în 2004 după ce la referendum oamenii au stabilit desprinderea de Primăria Preutești, au fost depuse două cereri prin care se revendica suprafața de 241,9 ha de pădure. Una din partea Aureliei Traila și cealaltă din partea Cameliei Amariei și a lui Constantin Andreica. În mod curios, Comisia de fond funciar Hârtop a reconstituit dreptul de proprietate pentru Aurelia Traila, adică exact invers decât colegii de la Preutești. În motivarea respingerii cererii depuse de moștenitorii testamentari ai boierului Tatos se arată că „în procesul verbal depus la dosar nu există datele de identificare din care să rezulte că suprafața solicitată este pe raza comunei Hârtop”, precum și că „testamentul în copie xerox depus la cerere este un înscris sub semnătură privată, fără autentificare, iar procesul de predare-primire a proprietății nu este datat și nici date de identificare a persoanelor care au efectuat predarea-primirea nu sunt menționate în același proces verbal”. Moștenitorii testamentari au luat foc la primirea acestei motivații și au precizat că totul este un joc al membrilor Comisiei de fond funciar din Hârtop prin care se dorește atribuirea pădurii către Aurelia Traila. „Culmea este că aceleași acte care ne sunt nouă contestate au fost admise în cazul moștenitorilor legali. Interesați să obțină o soluție favorabilă sunt mai multe persoane, printre care Brăneanu Petru, fiul mandatarului Aureliei Traila, care lucrează în cadrul Primăriei comunei Hârtop, și care ne-a nedreptățit atunci când, în baza titlurilor de proprietate, am solicitat înscrierea terenurilor în registrul agricol, solicitare ce ne-a fost refuzată”, au arătat Camelia Amariei și Constantin Andreica într-o plângere adresată Prefecturii Suceava prin care cer intervenția Comisiei Județene de Fond Funciar pentru rezolvarea diferendului întreținut de reprezentanții Primăriei Hârtop. Primarul comunei Hârtop, Ion Hrescanu, ne-a invocat și nouă aceleași două motive pentru care le-a refuzat moștenitorilor testamentari ai averii lui Teodor Tatos. El a spus că aceștia „nu au vocație succesorală, iar testamentul nu este autentificat”.
Fostul conac al boierului Tatos, o ruină care nu amintește cu nimic de gloria de altădată
Teodor Tatos a avut, în afara acestor suprafețe și un conac. Până înainte de 1989 acesta a fost utilizat drept cămin cultural. Cu puțin înainte de a evenimentele din decembrie 1989 conducerea Primăriei Preutești a decis să construiască un alt cămin cultural, sens în care s-a turnat și o fundație. Nu a mai fost să fie așa, iar materialele aduse pentru ridicarea acestei clădiri s-au furat. La fel s-a întâmplat și cu o bună parte a conacului boierului Tatos. Din acesta nu au mai rămas acum decât câteva ziduri. Nimic nu mai amintește de gloria de altădată. Bălăriile cresc în voie, zidurile din cărămidă amestecată cu piatră stau să se dărâme. Pare ceva desprins din filmele de groază. Și totuși Teodor Tatos trăiește. Trăiește prin cele două familii care acum își dispută averea sa și care a divizat și oamenii din sat în trei tabere. Unii, puțini la număr ce-i drept, cred că familia Andreica are dreptul la moștenire, alții sunt de părere că „urmașii adevărați trebuie să-și recapete ceea ce li se cuvine, nu pârliții”, iar o a treia tabără, cea mai numeroasă, privește amuzată și curioasă să vadă ce se va întâmpla în viitor.
