Bătaie pe viață și pe moarte pentru calificare în mai multe grupe din zona europeană



Meciurile de sîmbătă au adus clarificări în mai multe grupe, dar au mărit suspansul în celelalte în privința echipelor care vor merge anul viitor la Mondiale. În grupa a 2-a Ucraina și-a acontat demult biletele pentru competiția de anul viitor, alte trei echipe urmînd să se bată pentru locul secund care duce la baraj, cu șanse mai ridicate Danemarca și medaliata cu bronz a ultimei ediții a competiției, Turcia. În grupa a 3-a meciul decisiv pentru poziția a doua va avea loc miercuri, între Slovacia și Rusia, Portugalia fiind scăpată în cîștigătoare după succesul chinuit de sîmbătă, în timp ce în grupa a 4-a ocupantele primelor patru poziții au șanse de a ocupa unul din primele două locuri. Din grupa a 5-a Italia este deja calificată, iar pentru locul doi lupta se dă între Norvegia și Slovenia. În grupa a 6-a, ultimul meci între Anglia și Polonia va conta doar pentru palmares, ambele echipe fiind calificate la Mondialul german pentru că au adunat mai multe puncte decît formațiile de pe locurile doi din celelalte grupe. În grupa a 7-a trei echipe mai speră încă la primul loc, dintre acestea urmînd să se aleagă și ocupanta poziției secunde. Este vorba de Serbia Muntenegru, Spania și Bosnia Herțegovina. În grupa a 8-a croații au tranșat în favoarea lor meciul direct cu Suedia, iar primul loc nu-l mai pot pierde decît dacă se împiedică la Budapesta. Oricum, ambele echipe vor merge la Campionatul Mondial ca urmare a numărului de puncte acumulate.
Rezultate din preliminariile CM-2006, zona Europei
Grupa 2
Georgia – Kazahstan 0-0
Ucraina – Albania 2-2 (Șevcenko ’45, Rotan ’86 – Bogdani ’75, ’82)
Danemarca – Grecia 1-0 (Gravgaard ’40).
Clasament: 1.Ucraina 25 puncte (12 jocuri), 2.Turcia 20 p (11 j), 3.Danemarca 19 p (11 j), 4.Grecia 18 p (11 j), 5.Albania 13 p (11 j), 6.Georgia 10 p (11 j), 7.Kazahstan 1 p (11 j).
Ultimele meciuri (12 octombrie): Albania – Turcia, Grecia – Georgia, Kazahstan – Danemarca.
Grupa 3
Rusia – Luxemburg 5-1 (Izmailov ’7, Kerjakov ’18, Pavliușenko ’65, Kirișenko ’74, ’90 – Reiter ’51 din penalti)
Slovacia – Estonia 1-0 (Hlinka ’76)
Portugalia – Liechtenstein 2-1 (Pauleta ’49, Nuno Gomes ’86 – Fisher ’33)
Clasament: 1.Portugalia 27 puncte (11 jocuri), 2.Slovacia 22 p (11 j), 3.Rusia 22 p (11 j), 4.Letonia 15 p (11 j), 5.Estonia 14 p (11 j), 6.Liechtenstein 8 p (12 j), 7.Luxemburg 0 p (11 j).
Ultimele meciuri (12 octombrie): Luxemburg – Estonia, Portugalia – Letonia, Slovacia – Rusia.
Grupa 4
Cipru – Irlanda 0-1 (Elliott ’6)
Israel – Insulele Feroe 2-1 (Benayoun ’1, Zano ’89 – Zandberg ’90)
Elveția – Franța 1-1 (Magnin ’79 – D.Cisse ’51).
Clasament: 1.Israel 18 puncte (10 jocuri), 2.Elveția 17 p (9 j), 3.Franța 17 p (9 j), 4.Irlanda 16 p (9 j), 5.Cipru 4 p (9 j), 6.Insulele Feroe 1 p (10 j).
Ultimele meciuri (12 octombrie): Irlanda – Elveția, Franța – Cipru.
Grupa 5
Scoția – Belarus 0-1 (Kutuzov ’6)
Norvegia – Moldova 1-0 (Rushfeldt ’50)
Italia – Slovenia 1-0 (Zaccardo ’78).
Clasament: 1.Italia 20 puncte (9 jocuri), 2.Norvegia 15 p (9 j), 3.Slovenia 12 p (9 j), 4.Belarus 10 p (9 j), 5.Scoția 10 p (9 j), 6.Moldova 5 p (9 j).
Ultimele meciuri (12 octombrie): Belarus – Norvegia, Slovenia – Scoția, Italia – Moldova.
Grupa 6
Irlanda de Nord – Țara Galilor 2-3 (Gillespie ’46, Davis ’50 – Davies ’27, Robinson ’38, Giggs ’61)
Anglia – Austria 1-0 (Lampard ’25 din penalti).
Clasament: 1.Polonia 24 puncte (9 jocuri), 2.Anglia 22 p (9 p), 3.Austria 12 p (9 j), 4.Irlanda de Nord 9 p (9 j), 5.Țara Galilor 5 p (9 j), 6.Azerbaidjan 3 p (9 j).
Ultimele meciuri (12 octombrie): Țara Galilor – Azerbaidjan, Anglia – Polonia, Austria – Irlanda de Nord.
Grupa 7
Lituania – Serbia – Muntenegru 0-2 (Kezman ’43, Vukici ’88)
Bosnia – Herțegovina – San Marino 3-0 (Bolici ’47, ’74, ’82)
Belgia – Spania 0-2 (Fernando Torres ’55, ’58).
Clasament: 1.Serbia Muntenegru 19 puncte (9 jocuri), 2.Spania 17 p (9 j), 3.Bosnia Herțegovina 16 p (9 j), 4.Belgia 11 p (9 j), 5.Lituania 9 p (9 j), 6.San Marino 0 p (9 j).
Ultimele meciuri (12 octombrie): San Marino – Spania, Lituania – Belgia, Serbia- Muntenegru – Bosnia – Herțegovina.
Grupa 8
Bulgaria – Ungaria 2-0 (Berbatov ’30, Lazarov ’55)
Croația – Suedia 1-0 (Srna ’56 din penalti).
Clasament: 1.Croația 23 puncte (9 jocuri), 2.Suedia 21 p (9 j), 3.Bulgaria 14 p (9 j), 4.Ungaria 13 p (9 j), 5.Islanda 4 p (9 p), 6.Malta 2 p (9 j).
Ultimele meciuri (12 octombrie): Suedia – Islanda, Malta – Bulgaria, Ungaria – Croația.