CA LA ROMÂNI

Bătaie pe palmaresul Politehnicii Timișoara



Bătaie pe palmaresul Politehnicii Timișoara
Bătaie pe palmaresul Politehnicii Timișoara

Președintele clubului Poli Timișoara, Marian Iancu (foto), a declarat, joi, că nu este deranjat de adresa pe care FIFA a făcut-o către FRF, prin care cerea ca forul român să pună în aplicare decizia TAS de la Lausanne în privința numelui și palmaresului grupării bănățene, transmite corespondentul MEDIAFAX. „Nu mă deranjează. Mă lasă rece. Cu privire la palmaresul Politehnicii, nu am de dus nicio luptă, pentru că palmaresul este la Timișoara. FIFA nu este în cunoștință de cauză. A fost dezinformată și mințită și a dat o decizie care contravine legii române și ca atare nu poate fi pusă în aplicare”, a spus Iancu. Forul mondial a solicitat Federației Române de Fotbal (FRF), printr-o adresă oficială, să pună în aplicare decizia TAS de la Lausanne în privința numelui și palmaresului grupării Poli Timișoara. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, în decembrie 2006, să oblige pe FCU Politehnica Timișoara să continue cu numele inițial, CS FC Politehnica AEK Timișoara, sau să își ia un alt nume aprobat de FRF, hotărând să interzică și folosirea culorilor alb-violet. De asemenea, TAS a mai decis ca FCU Politehnica Timișoara să plătească câte 5.000 de euro pentru fiecare meci oficial jucat începând cu data de 5 decembrie 2006 și până când intră în vigoare schimbarea de nume în concordanță cu prezenta sentință. FCU Politehnica Timișoara este obligată să plătească suma de 90.000 de euro drept compensație pentru violarea folosirii numelui, a culorilor, a imnului, a istoriei și a logoului SC FC Politehnica Timișoara SA (n.r. – club patronat de italianul Claudio Zambon, care activează acum în Liga a treia), între 13 iunie și 4 decembrie 2006. În cazul în care nu va achita această sumă în decurs de o lună, FCU Politehnica Timișoara va trebui să plătească o dobândă anuală de cinci procente. Potrivit deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv, Comisia de Apel a FRF a fost mandatată de TAS să decidă suma pe care FCU Politehnica Timișoara trebuie să o plătească către SC FC Politehnica Timișoara SA pentru fiecare folosire a numelui, imnului, istoriei, logo-ului și a culorilor între 31 ianuarie 2005 și 12 iunie 2006 și va mări această sumă cu numărul meciurilor oficiale jucate de FCU Politehnica Timișoara din acea perioadă pentru a calcula întreaga sumă compensatorie.
Gruparea prezidată de Marian Iancu a contestat această decizie la TAS.



Recomandări

Succes național pentru coralele „Ciprian Porumbescu” și „Mitropolit Dosoftei”, la olimpiada de la Timișoara

Corala de fete „Ciprian Porumbescu” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava
Corala de fete „Ciprian Porumbescu” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava