Scandal în familie

Bătaie între rubedenii de la o palmă de pământ



– nu mai puțin de trei persoane au ajuns la spital
Cearta unei familii din zona Rădăuțiului, izbucnită de la o bucată de pământ revendicată de mai multe tabere, s-a transformat, în urmă cu două zile, într-o bătaie în toată regula, nu mai puțin de trei persoane ajungând la spital. În după-amiaza zilei de luni, la locuința lui Dumitru B. (60 de ani) au venit mai multe rude de-ale acestuia, pentru a discuta cu privire la o suprafață de teren aflată în litigiu. Discuțiile s-au aprins la un moment dat, sexagenarul lovindu-și sora Silvia B. (53 de ani) cu o rangă peste brațul stâng. În acel moment, în apărarea femeii, a sărit ginerele acesteia (Ioan H., 24 de ani), care l-a lovit pe Dumitru B. în zona capului. În cele din urmă, în urma altercației, Silvia B. a ajuns la spital cu fractură deschisă la antebrațul stâng, necesitând pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale. Pe mâinile medicilor a ajuns și Dumitru B., care a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă contuză occipitală (10-15 zile de îngrijiri medicale). În incidentul de acum două zile, a avut de suferit și soția lui Dumitru B., care, se pare, a fost și ea lovită de rudele furioase. Cazul se află acum în atenția Poliției, oamenii legii încercând să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-au petrecut faptele și tragerea la răspundere a celor vinovați.



Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști