Agresiune pe imaș

Bătaie între ciobani, încheiată la spital



Un cioban în vârstă de 59 de ani a ajuns la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava cu fractură de piramidă nazală, după ce a fost bătut de un alt oier, după o discuție contradictorie privind suprafața de pășunat.
Agresiunea, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 15:00, pe islazul Muncel din vecinătatea localității Boura.
Agresorul, Constantin C., în vârstă de 33 de ani, este cioban la o stână învecinată.
Inițial, victima a fost transportată la spital, la Fălticeni, iar de aici a fost transferat la Suceava.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, încadrarea juridică definitivă a faptei urmând a fi efectuată în funcție de concluziile medicului legist și a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru vindecare”, se precizează în comunicatul poliției.