Parte-n parte

Bătaie în zona Casei de Cultură, cu patru băieți și trei fete

Patru băieți și trei fete au fost protagoniștii unei bătăi petrecute în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona Casei de Cultură a municipiului Suceava, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
În jurul orei 2.00, o patrulă de siguranță publică aflată în zona centrală a orașului a observat că un grup de tineri provoacă scandal și se lovesc reciproc.
Pentru aplanarea scandalului, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, au intervenit și alte patrule de poliție și jandarmi.
Scandalagiii au fost identificați în persoana a șapte tineri: Alin V., de 24 de ani, din comuna Ipotești, Sorin C., de 26 de ani, din comuna Cornu Luncii, și Cezar B., de 22 de ani, Dumitru P., de 23 de ani, Alexandra P., de 18 ani, S.P., de 17 ani, și C.P., de 15 ani, ultimii cinci localnici.
„Din cauza faptului că se manifestau agresiv verbal, deși li s-a solicitat să înceteze și au fost somați procedural, s-a folosit spray-ul iritant lacrimogen din dotare”, se mai arată în comunicatul poliției.
La fața locului a fost solicitat și un echipaj de ambulanță, trei dintre scandalagii (Alin V., Sorin C. și Dumitru P.) fiind transportați la spital. Medicii au stabilit că cei trei prezintă traumatisme cranio-faciale și contuzii, însă nu se impune internarea acestora.
Din cercetările polițiștilor a reieșit că toți cei șapte tineri au petrecut, în grupuri separate, în discoteca din Casa de Cultură.
În urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, între Dumitru P., surorile acestuia și Cezar B., de pe o parte, și ceilalți doi tineri, de cealaltă parte, a izbucnit un conflict, în urma căruia cele două tabere s-au încăierat.
„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, respectiv pentru lovire sau alte violențe”, precizează poliția.

Recomandări

Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care le-au bătut pe străzile din Burdujeni

Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care l-au bătut pe străzile din Burdujeni
Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care l-au bătut pe străzile din Burdujeni

”În ultima lună sunt 10-12 tineri, minori, care au ajuns în pușcărie. Ne frapează lipsa de empatie și responsabilitate”

Patru tineri cu vârste între 17 și 19 ani, săltați pentru o tâlhărie în grup, în zona garajelor din spatele Primăriei Suceava