Bastioanele credinței

Defileul Dunării este bogat în semne ale creștinătății: troițe, biserici, mănăstiri. Acolo unde timpul ori istoria au dărâmat casa lui Dumnezeu, oamenii au ridicat alta nouă.
La 17 km de Drobeta Turnu Severin și 6 de Orșova, dacă te abați din șoseaua de lângă Dunăre pentru a urca încă vreun kilometru pe Valea Vodiței, drumul te duce la una dintre cele mai noi mănăstiri ale Olteniei, Vodița. Edificiul, târnosit în 2001, a fost construit la câteva sute de metri distanță de ruinele primei mănăstiri medievale din Țara Românească. Din falnicele ziduri de altădată a mai rămas în picioare doar un portal de piatră.
Călugărul sanctificat
Vechea mănăstire Vodița a fost ctitorită în 1370-1372 de către Sfântul călugăr Nicodim și de Vladislav (Vlaicu Vodă). Călugărul Nicodim, despre care se presupune că era grec sau greco-sârb, a venit în Țara Românească pe la 1359 și, după ce a ridicat mănăstirea Vodița, a fost artizanul ctitoririi unei alte mănăstiri, cea de la Tismana (1377-1378), cu ajutorul voievozilor Radu I și Dan I. Nicodim a fost cel care a copiat, la Tismana, un tetraevanghel slavon miniat, considerat cel mai vechi manuscris din Țara Românească. Se presupune că Nicodim și-ar fi dat duhul în 1406, fiind socotit sfânt, căruia i s-a scris Viata în 1767.
Prin ridicarea ei în imediata apropiere a frontierei dintre Imperiul Austro-Ungar și Țara Românească se încercă stoparea expansiunii bisericii catolice și întărirea autorității bisericii ortodoxe. Recunoscută ca autonomă, a fost înzestrată cu moșii și venituri, devenind un puternic centru al ortodoxismului din sudul țării. Desele atacuri ale turcilor asupra cetăților dunărene au impus mutarea centrului monahal la Mănăstirea Tismana în 1493, Vodița rămânând să funcționeze ca metoh. Bătrânul bastion al creștinismului a fost distrus, în cele din urmă, de către turci, iar spre sfârșitul secolului al XVII-lea, zidurile sale au folosit drept cetate pentru armata austriacă. Lucrările pentru renașterea Vodiței au început în 1991, banii pentru construcția mănăstirii și a chiliilor călugărilor fiind adunați prin contribuția enoriașilor din Caraș Severin și Mehedinți. Biserica nouă este construită din lemn, în stil maramureșean, picturile fiind executate de Florica și Eugen Papici.
Recunoștința
O altă mănăstire cu o istorie aparte, Sf. Ana, este așezată pe coama „Dealului Moșului”, care domină Orșova. Lăcașul a fost ctitorit de cunoscutul ziarist interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în primul Război Mondial. Șeicaru avea să fie distins cu titlul de Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” de către regele Ferdinand I al României. Poate vă întrebați ce l-a motivat pe ziarist să ctitorească un așezământ călugăresc. Răspunsul vine dintr-o întâmplare petrecută în anii războiului, peste care Pamfil Șeicaru nu a putut trece nepăsător. În toamna lui 1916, chiar pe „Dealul Moșului”, ziaristul a fost îngropat, alături de camaradul său de arme, Petre Gavanescu, de explozia unui obuz. Amândoi au scăpat cu viață, iar Șeicaru s-a legat să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilități materiale, o mănăstire, în semn de mulțumire lui Dumnezeu, dar și „în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare”, după cum nota el însuși în actul de donație a mănăstirii către Mitropolia Olteniei, document notificat la München la 24 martie 1975. Trebuie menționat că Pamfil Șeicaru este și ctitorul Monumentului Eroilor de la Mărășești, precum și a două alte monumente închinate victimelor războiului, în Franța și Ucraina.
Discotecă la biserică
Așezământul monahal a fost construit între 1936 și 1939, perioadă în care Șeicaru era director al ziarului „Curentul” și deputat în Parlamentul României. Mănăstirea, care trebuia să poarte hramul Sf. Ana, după numele mamei ctitorului său, nu a fost sfințită imediat după încheierea lucrărilor de construcție. Episcopul Vasile Lăzărescu, viitorul mitropolit al Banatului, a refuzat târnosirea, pe motiv că episcopia nu-și dăduse acordul și nu sfințise locul de amplasare a mănăstirii. Contenciosul s-a prelungit mult timp, sfințirea așezământului de maici a fost întârziată apoi de izbucnirea celui de-al doilea război mondial și, ulterior, de schimbarea regimului politic. De altfel, în timpul comuniștilor, chiliile călugărițelor au fost transformate în locuri de cazare, în biserică funcționând o discotecă și un restaurant. Abia la 2 decembrie 1990, Mănăstirea Sf. Ana a fost sfințită de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoți localnici. Hramul mănăstirii se prăznuiește la 25 iulie, ziua Adormirii Sfintei Ana.
Catedrală pentru mileniul III
Situată la capătul lumii austro-ungare, Orșova a avut o solida comunitate romano-catolică de expresie romană, germană și cehă. Chiar dacă orașul, în special după strămutare, a suferit modificări, inclusiv de ordin demografic, tradițiile nu au dispărut. Mai mult, chiar. În anul 1972 a început construcția unei noi catedrale catolice (foto), un edificiu ridicat sub îndrumarea parohului Johann Markowity, de Hans Fockelmann, într-un stil arhitectural nonconformist, ultramodern. Pe lângă serviciul divin, în incinta catedralei se susțin concerte de orgă.
Drumul eroilor
Ridicarea Mănăstirii Sfânta Ana a fost precedată, pe la 1935, de tăierea prin pădure a unui drum de acces pietruit, lung de 1.500 de metri, numit Drumul Eroilor, ce urca din centrul vechii Orșove pe „Dealul Moșului”. Pe parcursul său, drumul era străjuit de șapte troițe și bănci de popas sculptate din lemn de stejar masiv, în care erau săpate dedicații pentru fiecare regiment care a participat la luptele de la Alion, Cerna și Orșova, în august-noiembrie 1916. Troițele s-au deteriorat treptat, dispărând de lângă Drumul Eroilor prin anii ’60.