Președintele Traian Băsescu a afirmat, duminică, la o întâlnire cu reprezentanții administrației publice din Satu Mare, cu profesori, angajați din sănătate, educație și agricultură, că România nu poate ieși singură din criză, nefiind o țară izolată, și nu poate fi „tractor” pentru statele europene.
Aproximativ 700 de persoane s-au adunat, duminică la prânz, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, pentru a-l aștepta pe președintele Traian Băsescu, printre cei prezenți fiind reprezentanți ai administrației publice locale, ai instituțiilor descentralizate, cadre didactice, angajați din sănătate și agricultură și simpatizanți ai președintelui, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele le-a vorbit celor prezenți despre planul de măsuri anticriză luate de Guvern.
„România nu are cum să iasă singură din criză, pentru că nu este țară izolată, este la fel de afectată ca și celelalte state europene și nu are cum să fie tractor și pentru acestea”, a afirmat el.
Băsescu a subliniat că ceea ce a făcut România a fost un plan pentru diminuarea efectelor crizei, nu unul de ieșire din criză, el referindu-se la cei doi piloni prevăzuți în acordul cu FMI – menținerea unei rate de schimb acceptabile și finanțarea deficitului bugetar.
Șeful statului a spus că, dacă nu erau banii de la FMI, euro ar fi putut ajunge la cinci lei.
„Rata de 4,3 favorizează exportatorii și ei reușesc să devină competitivi. La 4 ar fi mai puțin competitivi și ar crește șomajul”, a explicat el.
Traian Băsescu a spus că împrumutul de la FMI a fost necesar ca să se poată plăti pensiile și salariile și să poată fi finanțate investițiile realizate din fonduri de la bugetul de stat.
„Nu și-a propus nimeni în programul anticriză să se mențină nivelul de producție, pentru că ar fi mers pe stoc și ar fi fost o pierdere de bani”, a afirmat el.
Șeful statului a revenit apoi asupra ideeii că România nu poate ieși singură din criză.
„Obligația mea e să ajut să ieșim din demagogia propagată la tv. România nu poate ieși singură din criză, nu putem fi tractor pentru restul statelor europene, noi suntem dependenți de piețele de export, iar când ele își vor reveni vom crește și noi”, a adăugat Băsescu.
Șeful statului a vizitat, duminică, județul Satu Mare, el participând la ceremoniile dedicate Zilei Armatei Române organizate la Carei. Ulterior, el s-a întâlnit cu veterani de război. De la Satu Mare, Traian Băsescu s-a îndreptat spre județul Sălaj.