Băsescu:Relația mea cu Iohannis e corectă, i-am propus la un moment dat să fie ministru al Educației



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că relația sa cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis, este una „corectă”, chiar el propunându-i, la un moment dat, să intre la guvernare ca ministru al Educației.
„Nu am respins posibilitatea ca domnul Iohannis să devină prim-ministru, în condițiile în care opțiunile mele se îndreaptă totuși către alte soluții. Dar nu am respins din capul locului o astfel de propunere numai pentru că vine de la PSD sau PNL sau UDMR”, a declarat Traian Băsescu.
El a catalogat relația sa cu Iohannis drept una „corectă”.
„Relația mea cu domnul Iohannis este una corectă. Eu i-am propus domnului Iohannis, la un moment dat, să participe la guvernare în funcția de ministru al Educației, dânsul fiind profesor”, a mai spus Traian Băsescu.
PSD, PNL, UDM și minoritățile au convenit susținerea unui premier independent, în persoana primarului Sibiului, Klaus Iohannis.