Băsescu: Voi fi adversarul tentativelor de oligarhizare a României



Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, în Parlament, că influența excesivă a grupurilor de interese economico-financiare este un pericol la adresa democrației, el precizând că va fi „adversarul oricăror tentativelor de oligarhizare a României”.
„Un pericol la adresa democrației și a statului de drept, la care m-am mai referit, este influența excesivă a unor grupuri de interese economico-financiare asdupra politicienilor și a instituțiilor statului”, a spus președintele în discursul rostit în Parlament la preluarea noului mandat de șef al statului.
El a apreciat că „într-o societate democratică toate interesele trebuie reprezentate, fiind inacceptabilă pretenția la o reprezentare privilegiată a anumitor grupuri în detrimentul intereselor majorității”.
Șeful statului a precizat că va fi „partizanul democrației veritabile” și, totodată, „adversarul oricăror tentative de oligarhizare a României”.
„Este inacceptabil într-o societate democratică, într-o economie de piață, ca anumite grupuri de interese să aibă parte de o reprezentare privilegiată”, a mai spus el.