Președintele Traian Băsescu a declarat, într-o conferință de presă, că trage un semnal de alarmă privind intrarea României în recesiune, susținând că principalele cauze sunt proasta guvernare și reducerea investițiilor, informează Mediafax. Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că România a intrat în recesiune, după standardele UE, el avertizând asupra faptului că această realitate economică nu mai poate fi acoperită de „propaganda pontistă” și subliniind că intrarea într-o eventuală criză este „aproape”.”România a intrat în recesiune, în concordanță cu standardele UE (…). Este un semnal de alarmă pe care îl trag, pentru că am mai trăit o dată acest proces cu un guvern mincinos, al lui Tăriceanu. Ne pregătim din nou să intrăm într-un astfel de proces de depreciere a situației macro-economice. Încă nu e prea târziu, încă se pot lua măsuri pentru evitarea intrării în criză, dar criza este aproape. Suntem în recesiune”, a spus șeful statului.




