Băsescu: Sunt după un mandat de cinci ani greu, în care majoritatea parlamentară s-a opus reformei



Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Sibiu, că este la finalul unui mandat dificil, din cauza faptului că nu a avut susținere nici din partea majorității parlamentare și nici din partea unor trusturi media, pentru a-și îndeplini obiectivele care erau de interes național.
„Sunt după un mandat de cinci ani greu, în care am avut tot timpul o majoritate parlamentară care s-a opus reformei și trusturi media care nu au susținut acțiunile președintelui, deși erau în interesul național. Acestea s-ar fi putut face dacă președintele ar fi fost de acord să cadă cu ei la pace. Îi doare că nu au mai putut face lucrurile în liniștea garantată de Iliescu”, a spus Băsescu, la un miting electoral care a avut loc în Piața Mare din Sibiu și la care au fost prezenți circa 40.000 de membri și susținători PDL.
Băsescu a reluat din nou declarațiile privind grupurile de interese care ar fi vrut să preia Poșta Română, minele de sare sau Romgaz.
Șeful statului le-a vorbit celor prezenți în Piața Mare din Sibiu despre realizările sale din cei cinci ani de mandat, spunând că pe durata acestuia a avut loc aderarea României la UE, a fost introdusă cota unică de impozitare, pensia minimă a crescut și că peste 1,5 milioane de bătrâni care au lucrat la fostul CAP au acum o pensie minimă garantată de 350 de lei.
Băsescu a reiterat faptul că el nu a fost înfrânt de acest sistem, dar nici nu a reușit să îl înfrângă.
„Eu nu spun că m-a înfrânt sistemul cum a declarat Emil Constantinescu. Eu sunt gata să continui pentru că sistemul nu m-a înfrânt, dar nici eu nu am reușit să îl înfrâng în acest mandat”, a spus Băsescu.
Șeful statului le-a mai spus participanților la miting că a fost singurul dintre președinții României de după 1989 care a avut curajul de a deschide arhivele Partidului Comunist și care s-a prezentat în fața Parlamentului și a condamnat comunismul.
În plus, președintele Traian Băsescu a spus că a avut și curajul de a transmite către CNSAS două milioane de dosare ale foștilor securiști.
„Aceste dosare vorbeau despre două milioane de suflete ce puteau fi șantajate de orice ticălos, iar prin trimiterea lor la CNSAS nu am făcut decât să eliberez aceste suflete”, a spus Băsescu.
Băsescu a mai pomenit despre faptul că unii vor să conducă o Românie cu 9.000 de kilometri pătrați mai mare decât cea pe care i-au dat-o.
„Astăzi sunt câțiva care vor să conducă o Românie cu 9.000 de kilometri pătrați mai mare decât cea pe care mi-au dat-o. Pe ei îi interesează ce e dincolo de fundul mării în acești 9.000 de kilometri pătrați. Eu le spun că nu îi vor avea niciodată pentru sunt ai poporului român”, a spus Băsescu.
La un moment dat, șeful statului i-a mulțumit lui Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, pentru „participarea la miting și pentru susținerea în campanie”, și l-a invitat să vină pe scenă, însă din cauza mulțimii acesta nu a reușit să urce.