Băsescu: Sperăm ca reformele R. Moldova pentru apropierea de UE să fie susținute de Uniune



Șeful statului a declarat, marți, că România speră că reformele interne dificile pe care le are de parcurs Chișinăul pe calea aproprierii de UE vor fi susținute și de partenerii europeni, „care ne vor sprijini în oferirea către Republica Moldova a unei perspective similare Balcanilor de Vest”.
„O prioritate a politicii externe a României rămâne relația cu Republica Moldova, statul suveran vecin, de care ne leagă afinități istorice și culturale profunde. Ne exprimăm speranța că reformele interne dificile pe care le are de parcurs Republica Moldova pe calea aproprierii de Uniunea Europeană vor fi susținute și de partenerii noștri europeni care ne vor sprijini în oferirea către Republica Moldova a unei perspective similare Balcanilor de Vest”, a spus Băsescu în discursul rostit în fața diplomaților acreditați la București.
El a precizat că partea română dorește ca Republica Moldova să beneficieze din plin de avantajele de a fi vecin direct al Uniunii, „inclusiv din perspectiva mobilității cetățenilor săi, cei care vor beneficia si vor contribui nemijlocit la consolidarea orientării democratice a statului vecin”.
„De asemenea, vom manifesta deplină deschidere față de orice efort menit sa contribuie la consolidarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și la soluționarea conflictului transnistrean. Ne exprimăm speranța că soluția acestui conflict unic va beneficia de o soluție optimă, dincolo de evoluțiile politice sau electorale din regiune”, a mai spus Băsescu.