Vizită

Băsescu și Udrea vin de Paști în Bucovina

Președintele României, Traian Băsescu, va veni de Paști la Suceava. Foto: MEDIAFAX
Președintele României, Traian Băsescu, va veni de Paști la Suceava. Foto: MEDIAFAX

Președintele României, Traian Băsescu, și ministrul Turismului, Elena Udrea, vor veni de Paști la Suceava. Ministrul Elena Udrea ne-a declarat că apreciază foarte mult proiectul administrației județene, „Paști în Bucovina” și că se va implica în sprijinirea și promovarea acestuia la târgurile internaționale de turism de la Milano, Moscova și Berlin. Ea și-a arătat disponibilitatea de a negocia cu compania TAROM pentru ca pe durata derulării programului, 10-25 aprilie, să existe curse internaționale pentru aeroportul Salcea, cel puțin din țări majoritar ortodoxe.
De asemenea, Ministerul Turismului va sprijini și financiar o parte din acțiunile din program și se va ocupa de promovarea și mediatizarea evenimentului.
„Am aflat schița programului, este complex și interesant și va fi o adevărată sărbătoare și pentru noi. Să vedem cum contribuie și ministerul, pentru că vrem să facem o mediatizare foarte mare a evenimentului. În mod categoric vin și eu, așa cum voi merge și pe litoral”, a spus Elena Udrea.
Întrebată dacă va fi invitat și Traian Băsescu, ea a răspuns: „desigur, el oricum vine în Bucovina”, arătând că de sărbători președintele merge ori pe litoral, la familia sa, la Constanța, ori la Suceava, la familia soției sale. În acest an, probabil va sta mai mult aici, având în vedere amploarea manifestărilor și faptul că, pentru prima dată în România, lumina pentru noaptea de Înviere va fi adusă de la mormântul lui Iisus, de la Ierusalim, ceea ce va atrage în Bucovina un număr foarte mare de credincioși.

Elena Udrea: „Va fi o adevărată sărbătoare”
Elena Udrea: „Va fi o adevărată sărbătoare”
Președintele României, Traian Băsescu, va veni de Paști la Suceava. Foto: MEDIAFAX
Președintele României, Traian Băsescu, va veni de Paști la Suceava. Foto: MEDIAFAX

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Festivalurile obiceiurilor de iarnă din Râșca și Drăgușeni au încheiat ediția de anul acesta a programului „Crăciun în Bucovina”