Relația dintre președinte și Guvern a fost, în cei cinci ani ai mandatului lui Traian Băsescu, un scandal permanent, în urma căruia nimeni nu a avut de câștigat.
În mandatul președintelui Traian Băsescu, la șefia Guvernului s-au succedat doi premieri: Călin Popescu Tăriceanu (decembrie 2004 – decembrie 2008) și Emil Boc (din decembrie 2008). Relația dintre președintele Băsescu și premierul Tăriceanu a involuat, rapid, de la colaborare la critici, atacuri și tensiuni. Practic, între 2005 și 2008, între cei doi a crescut un conflict politic din ce în ce mai deschis și mai puternic, în care s-au implicat partidele celor doi și, de asemenea, instituțiile pe care cei doi le conduceau. Astfel, relația dintre președinte și Guvern a fost una tensionată și marcată politic. Băsescu a criticat din ce în ce mai vehement modul în care Guvernul gestionează anumite domenii, în special cele conduse de liberali și conservatori. După ce din Executiv nu au mai făcut parte PC și PDL, criticile lui Băsescu la adresa acestei instituții s-au accentuat. Disputele și acuzele au evoluat însă pe fondul unei creșteri economice evidente, deși bazate în mare parte pe consum. Guvernul a intrat în jocul politic anti-Băsescu, ceea ce, surprinzător pentru unii, i-a permis să reziste la 30 moțiuni și l-a ținut pe Tăriceanu premier pe o perioadă comparativă cu mandatele lui Năstase și Văcăroiu. La final, majoritatea ziariștilor și analiștilor susțineau că Tăriceanu, care inițial nu fusese creditat cu mari șanse, a reușit să îi reziste cu brio lui Băsescu.
Emil Boc s-a aflat în fruntea Guvernului din decembrie 2008 până în decembrie 2009. Relația președintelui cu acest Guvern a fost mult mai puțin conflictuală. Premierul a avut, de multe ori, opinii cvasi-similare cu cele ale președintelui. Șeful statului s-a declarat în câteva rânduri solidar cu Guvernul, mai ales din cauza crizei economice. O singură țintă de atac a avut, sporadic, președintele, în persoana Ecaterinei Andronescu, în momentul elaborării Legilor educației. Băsescu a acuzat o lipsă de voință politică pentru reformă, dar în cele din urmă Legile au fost asumate la Parlament de către Guvern. Băsescu a făcut de câteva ori apel la calm între cele două partide, totul până la izbucnirea scandalului legat de revocarea lui Dan Nica de la Interne, care a dus la o criză politică și instituțională care s-a rezolvat după alegerile prezidențiale.
În perioada în care șef la Palatul Victoria a fost Tăriceanu, șeful statului și-a făcut un obicei din a-l critica pe premier de câte ori i s-a oferit ocazia. Primul episod s-a consumat imediat după ce l-a numit pe Tărcieanu, atunci când i-a cerut ca programul de guvernare să reflecte imediat angajamentele electorale. Șeful statului și-a început mandatul avertizând că va fi cel mai exigent cenzor al echipei guvernamentale, iar celor din Alianța DA le-a atras atenția să nu li se urce puterea la cap. Pentru a fi mai convingător, el a spus că va folosi și dosare SRI pentru demascarea demnitarilor corupți. A făcut-o câteva luni mai târziu, când a declarat că există note informative ale Serviciului privind grupurile de interese din jurul Guvernului.
Tăriceanu fusese însă pus în gardă la începutul lunii martie 2005, când Băsescu i-a transmis că s-a încheiat “luna de miere” dintre ei și că are deja unele “insatisfacții” față de activitatea Executivului. Miezul verii anului 2005 a adus cele mai fierbinți atacuri la adresa premierului și a “grupurilor de interese din jurul Guvernului”. Băsescu a susținut că Tăriceanu a renunțat la anticipate după ce s-a întâlnit cu un om de afaceri, cu un important ziarist și cu un reprezentant al unei companii internaționale de țigări. Ironia face că afirmația a venit la câteva zile după ce președintele și premierul au apărut la televiziuni dansând pe aceeași terasă de pe litoral. Șeful statului i-a cerut premierului să facă echipă cu el și nu cu cercuri din afara Guvernului, în combaterea corupției din sănătate, vămi, domeniul energetic și cel petrolier.
Prim-ministrul a avut, în iunie 2005, o întâlnire cu Dinu Patriciu, în calitatea acestuia de președinte-director general al Rompetrol, la care a participat și ministrul Justiției, Monica Macovei. Tăriceanu a fost acuzat, ulterior, că a intervenit pe lângă ministru, cu acea ocazie, pentru omul de afaceri liberal. Băsescu anunța, la sfârșitul anului 2005, că în 2006 va participa frecvent la ședințele Guvernului în baza prevederilor constituționale. Democrații au susținut ideea fuziunii cu PNL, dar propunerea lor privind calendarul și modul în care aceasta urma să se producă a fost primită cu rezervă de liberali, la începutul anului 2006. Au existat voci, cum ar fi cea a lui Crin Antonescu, care s-au opus vehement proiectului, precum și poziții mai nuanțate, de exemplu cea a lui Tăriceanu, care susțineau o analiză atentă, „nefăcută în grabă”, a propunerii. Proiectul a fost refuzat în cele din urmă de liberali, fapt care contribuit la accentuarea conflictului dintre Palatul Cotroceni și Palatul Victoria.
Președintele Băsescu avertiza, în vara anului 2005, că există nereguli în achiziția de energie electrică și lansa expresia „băieții deștepți din energie”, criticând modul în care intermediarii din domeniu fixează prețurile în detrimentul economiei naționale. Sintagma „băieții deștepți” a fost lansată de Băsescu atunci când a criticat firmele care iau energie electrică de la Hidroelectrica la prețuri mici și o revând la prețuri crescute unor companii de stat și private, cărora li se refuză furnizarea directă de energie. Tot în 2005, Băsescu îi avertiza pe miniștri să fie atenți ce vorbesc și cu cine vorbesc la telefon, precizând că avea semnale de la serviciile de informații despre discuții care nu erau în regulă între miniștri
Băsescu a cerut Guvernului, pe 12 ianuarie 2006, să își coreleze eforturile cu toate instituțiile pentru aderarea României la UE, atrăgându-le însă atenția miniștrilor că acest obiectiv, care nu poate fi ratat în nici un caz, nu trebuie să constituie singura preocupare a Cabinetului. Cu aceeași ocazie, președintele semnala că sunt „restanțe” pe care Executivul trebuie să le rezolve, între care modificarea Legii SRR și SRTV, elaborarea Legii administrației locale, a Legii de finanțare a partidelor și a celei privind desființarea duty-free-urilor. Cu toate acestea, el aprecia că echipa condusă de Tăriceanu este cel mai performant Guvern al României.
Tonul lui Băsescu față de Guvern s-a ridicat brusc însă la începutul lunii februarie 2006, la ședința de bilanț pe anul 2005 a Ministerului Administrației și Internelor, când a spus că „de prea multe ori mafia a ajuns pe masa Guvernului” și le-a cerut angajaților MAI să verifice actele normative emise de Executiv în ultimii zece ani, deoarece multe dintre acestea au fost date „în folosul grupurilor de interese nelegitime”. El nu a precizat la ce „grupuri” se referă și nici nu a nominalizat persoane. Tăriceanu a cerut analizarea actelor emise de Executiv, pentru a stabili dacă există vreun document care ar putea crea suspiciuni că nu servește interesului general. Subiectul nu a fost niciodată lămurit pe deplin.
La 5 aprilie 2006, Băsescu i-a acuzat pe liberali de „șmecherie”, afirmând că aceștia au trecut, într-o ședință de Guvern, o ordonanță de urgență prin care 7% din acțiunile Loteriei să poată fi însușite de Consiliul de Administrație și de salariați. Băsescu a mai spus că actul normativ nu poartă semnătura nici unui democrat. Presa a dovedit ulterior că președintele a eludat adevărul, întrucât proiectul legislativ a fost semnat de ministrul de stat Gheorghe Pogea (PD).
În 6 aprilie 2006, președintele declara, într-o emisiune televizată, că regretă numirea lui Călin Popescu Tăriceanu în funcția de prim-ministru. El preciza că la început i-a acordat încredere premierului, dar, în timp, Tăriceanu a decis să se alăture „altui grup”. După zece zile, tot într-o emisiune televizată, Băsescu a precizat că și-a pierdut încrederea în premierul Tăriceanu. Declarațiile președintelui au stârnit un val de reacții din partea liberalilor, care l-au acuzat că încearcă să le zădărnicească eforturile de menținere a stabilității politice „atât de necesare pentru îndeplinirea obligațiilor României asumate pentru aderarea la UE”. Unii dintre liberali au susținut că Traian Băsescu nu ar fi ajuns președinte fără sprijin din partea PNL.
Președintele declara, la momentul aprilie 2006, că „orice rupere a guvernării este o trădare a interesului național”, adăugând că integrarea României în UE la 1 ianuarie 2007 poate fi ratată doar dacă nu există stabilitate politică în țară. Șeful statului a precizat că obiectivul său este menținerea structurii guvernamentale până la 31 decembrie 2006. „Apoi, ne putem gândi la orice altă soluție”, spunea Băsescu. Întrebat dacă este posibil ca PD să-și retragă miniștrii din Guvern după publicarea Raportului Comisiei Europene, președintele Băsescu răspundea: „Nu am auzit la PD o astfel de variantă, dar asta nu înseamnă că nu se vor apăra dacă vor continua atacurile din partea cealaltă”. Șeful statului spunea că PNL și PD nu par să mai aibă „un viitor comun” în ADA și a făcut referire la virulența împotriva democraților a celor care acum sunt purtători de mesaj în PNL. El afirma că liderii PNL care au semnat Protocolul Alianței au fost alungați din fruntea partidului, fiind înlocuiți de oameni care au altă viziune despre orientarea PNL.
Președintele Băsescu a participat, pe 24 mai 2006, la o ședință de Guvern, în contextul izbucnirii și răspândirii unui val de gripă aviară. El a criticat dur, în prezența camerelor de luat vederi, modul în care Guvernul gestiona fenomenul. Băsescu susținea că „instituțiile statului par a funcționa haotic, la întâmplare, la concurență între ele”, intervenția acestora fiind „necoordonată”. El spunea că intervenția autorităților „se vede rău”, fiind o „aparență de brambureală” și critica prestația Ministerului Sănătății, condus la acea vreme de liberalul Eugen Nicolăescu.
De asemenea, el i-a cerut premierului să preia conducerea operațiunilor pentru prevenirea răspândirii gripei aviare, susținând că Gheorghe Flutur, ministru al Agriculturii, nu are suficientă autoritate. Gheorghe Flutur a devenit, după câțiva ani, membru PDL și susținător al președintelui Băsescu.
Un episod care a ascuțit lupta dintre Guvern și președinte a fost mandatarea de către conducerea PNL, la finele lunii iunie 2006, a ministrului Apărării, Teodor Atanasiu, de a solicita CSAT retragerea trupelor românești din Irak, având în vedere pierderile de vieți omenești. Liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, după ședința conducerii liberale, că această măsură trebuie luată, în condițiile în care efortul financiar pentru participarea la operațiunile din Irak și Afganistan este foarte mare pentru România. În replică, președintele a considerat inacceptabilă maniera în care prim-ministrul și ministrul Apărării și-au prezentat opiniile. El a susținut că prezența militară a României în teatrele de operațiuni din afara granițelor face parte din obligațiile internaționale asumate, iar acestea trebuie respectate.
Băsescu a anunțat, la finele lunii iunie 2006, după o ședință a CSAT, că atașații militari români din toate ambasadele au fost informați despre retragerea României din Irak și despre nevoia de a comunica contactelor din statele unde sunt acreditați acestă posibilitate. El adăuga că speră ca acțiunea inițiată de Tăriceanu și Atanasiu să fie remediată prin intervenția promptă a ministrului de externe Mihai Ungureanu. El preciza că CSAT a respins ideea liberalilor și că nu știe ce credibilitate mai au ca premier și șef la Apărare, Tăriceanu și Atanasiu.
La jumătatea lunii iulie 2006, Teodor Atanasiu a declarat ca știe de la Direcția de Informații Militare că Adriana Săftoiu, purtător de cuvant al Președinției, dă presei, „pe surse”, informații care să-l discrediteze. Saftoiu l-a dat în judecată pe Atanasiu pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanei. Tot împotriva lui Atanasiu a mai existat o plângere depusă la Parchet de către deputatul PSD Eugen Bejinariu, care l-a acuzat de abuz în serviciu în chestiunea lobby-ului pe care serviciul secret al Armatei trebuia să-l desfășoare pe lângă parlamentari. După ce ambele plângeri au ajuns la Parchet, s-a constituit Comisia specială de la Cotroceni, întrucât legea prevedea ca, pentru începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Guvernului, este necesar acordul șefului statului. Comisia l-a audiat de două ori pe Teodor Atanasiu, care, la final, s-a declarat convins ca nu sunt probe pentru a fi începută urmărirea. Președintele l-a suspendat din funcție de ministrul Atanasiu. Ulterior, Justiția a decis că acesta nu este vinovat, însă președintele nu a revenit asupra deciziei. De asemenea, în prezent Adriana Săftoiu și Teodor Atanasiu sunt colegi de partid în PNL.
Președintele declara, pe 3 iulie 2006, la Radioul Public, că nu poate fi solidar cu Guvernul când acesta nu își îndeplinește obligațiile și critica refuzul descentralizării, situația din sănătate, din învățământ și problemele din justiție. „Nu pot fi solidar cu Guvernul, mai ales când nu își îndeplinește obligațiile stipulate în programul de guvernare. E una când nu poți, alta când nu vrei”, spunea Băsescu. Întrebat de un ascultător dacă „ar fi putut fi evitată transformarea PNL într-un SRL”, Băsescu răspundea: „Dacă v-aș răspunde, mâine mi-aș atrage toate criticile. Totuși, în formula actuală, răspunsul este nu”.
Guvernul a fost criticat de Băsescu și la depunerea jurământului de către conservatorul Bogdan Pascu, în vara anului 2006, pentru funcția de ministru de stat pentru IMM. Administrația centrală din România nu se întâlnește cu cea locală, declara Băsescu, apreciind că, de multe ori, membrii Guvernului promovează public teme de interes secundar, care nu sunt cuprinse în programul de guvernare aprobat de Parlament.
O altă temă de dispută Băsescu-Guvern a fost, în 2006, adoptarea legilor siguranței naționale. Traian Băsescu a cerut Executivului aprobarea acestor legi, elaborate de Președinție, spunând că lipsa legislației adecvate în domeniu a facilitat fuga lui Omar Hayssam din țară. Proiectele respective prevedeau sporirea prerogativelor serviciilor secrete în anumite contexte, fapt ce a fost criticat de oponenții lui Traian Băsescu ca afectând o serie de libertăți individuale și cetățenești. Legile au ajuns la Guvern și au fost aprobate, după modificări, în ședința din 25 octombrie, după ce au fost amânate de mai multe ori în așteptarea avizului din partea Ministerului Justiției. Băsescu declara că legile aflate la Guvern sunt „mai proaste” decât proiectele inițiale, care erau criticabile și trebuiau corectate, și că este dispus să convoace o ședință CSAT pe această temă. Președintele declara, în decembrie 2006, că legile siguranței în forma în care au fost transmise de Guvern „necesită modificări consistente”, precizând că serviciile de informații nu pot funcționa ca niște ONG-uri, întrucât au misiunea de a apăra cetățenii țării în timp de pace.
Un alt episod al disputei Băsecu-Guvern a fost desemnarea comisarului european român, la finele anului 2006. PNL a susținut că este atributul Executivului, iar PD a afirmat, repetat, că punctul de vedere al șefului statului este definitoriu, având în vedere prerogativele de reprezentare externă ale acestuia. Inițial a fost desemnat Varujan Vosganian, acesta lansându-se imediat în declarații publice despre modul în care va reprezenta România la Bruxelles și despre ce domeniu și-ar dori să gestioneze. În urma unei vizite la Bruxelles, în care s-a întâlnit cu președintele Comisiei Europene, el și-a depus mandatul, fiind desemnat în loc Leonard Orban, fost negociator șef al României în relația cu Uniunea Europeană. Inclusiv modul de desemnare a lui Orban a fost subiect de dispută între președinte și premier. După retragerea lui Vosganian, Băsescu a declarat că se va implica în noua desemnare pentru a nu se mai înregistra un nou eșec. Băsescu și Tăriceanu au purtat o discuție, în uma căreia premierul a anunțat că el a decis următoarea nominalizare. Președinția a replicat prin vocea Adrianei Săftoiu, precizând că hotărârea a fost luată de președinte și premier. În cele din urmă, Leonard Orban a devenit comisar european pentru multilingvism, existând multe voci care au susținut că domeniul este periferic și lipsit de consistență.
Pe fondul creșterii disputelor Băsescu-Tăriceanu, în PNL a apărut un curent favorabil relației cu PD și cu șeful statului, sub conducerea lui Theodor Stolojan, în cea de a doua jumătate a lui 2006. La grup au aderat, printre alții, Valeriu Stoica, Mona Muscă, Raluca Turcan și ministrul Gheorghe Flutur. Acestuia i-a fost retras sprijinul politic de către PNL, iar premierul i-a solicitat demisia. Potrivit unor surse din cadrul disidenților liberali, Flutur a ezitat mult timp să se delimiteze și să critice conducerea PNL, făcând acest lucru doar după ce s-a asigurat că are un grup consistent de susținători și după ce a negociat îndelung cu platformiștii lui Stolojan. Ulterior, Tăriceanu i-a solicitat lui Băsescu revocarea lui Flutur de la conducerea Agriculturii, iar președintele a acceptat, menționând însă că este ultima oară când face acest lucru fără ca să existe și o propunere de înlocuitor al ministrului. De la acel moment, Gheorghe Flutur nu a mai ocupat funcții ministeriale.
Biroul Politic al PC a decis, pe 3 decembrie 2006, retragerea imediată a reprezentanților formațiunii din Guvern și trecerea în Opoziție, toți reprezentanții partidului din Executiv urmând să își prezinte demisia. Oficial, motivul era legat de intenția de creare a unui partid prezidențial, reproșată lui Băsescu. Retragerea de la guvernare avea loc, pe de altă parte, pe fondul acuzațiilor de implicare a unui ministru PC într-o serie de scandaluri grave legate de prețurile la energie.
Intensificarea disputelor Băsescu-Tăriceanu s-a resimțit din ce în ce mai mult și în echipele celor doi. Astfel, în ianuarie 2007, Tăriceanu l-a eliberat din funcție pe președintele ANAF, Sebastian Bodu (PD), care criticase în repetate rânduri unele măsuri ale Guvernului. Bodu se pronunțase împotriva taxelor pe viciu și de primă înmatriculare, ambele impozite fiind susținute de reprezentanții PNL. Tot la începutul anului 2007, Tăriceanu i-a cerut ministrului Afacerilor Externe, Răzvan Ungureanu, perceput ca apropiat al președintelui, să își prezinte demisia pentru că nu l-a informat despre reținerea a doi cetățeni români acuzați de terorism în Irak. Ministrul de Externe a fost de acord, asumându-și faptul că MAE a procedat greșit.
Dincolo de explicații și argumente legate de faptul că șeful Guvernului a știut sau nu de reținere, Ungureanu a devinit a patra „victimă” a duelului dintre premier și președinte, după Teodor Atanasiu, Gheorghe Flutur și Sebastian Bodu. Tăriceanu a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu refuzul președintelui de a emite decretul prin care ia act de demisia ministrului de Externe și de a constata vacantarea acestei funcții, în baza solicitării premierului transmise în data de 19 februarie. Prim-ministrul propunea președintelui, prin aceeași scrisoare, numirea lui Adrian Cioroianu în funcția de ministru al Afacerilor Externe. Băsecu și-a exprimat într-un mod foarte accentuat rezervele față de persoana lui Cioroianu.
Intrarea României în UE a avut loc la 1 ianuarie 2007. Astfel, au devenit necesare alegeri prin care să fie desemnați reprezentanții României în Parlamentul European. Pe fondul creșterii fără precendent a tensiunii politice în coaliția aflată la putere, Guvernul a stabilit, la începutul anului, ca scrutinul să aibă loc în luna mai, la fel ca în Bulgaria, țară nou intrată în UE. Președintele a lansat însă, pe 14 februarie 2007, într-un discurs în Parlament, procedura de organizare a unui referendum pentru introducerea votului uninominal, acuzând coalițiile transpartinice împotriva reformei și împotriva dorinței opiniei publice. Referendumul urma să aibă loc odată cu europarlamentarele. Politic, gestul președintelui ar fi dus la o suprapunere a campaniei pentru euroalegeri cu cea pentru referendum, deci o vizibilitate sporită a lui Traian Băsescu, ceea ce a fost interpretat ca o premisă pentru creșterea procentajelor PD și diminuarea rezultatelor PNL și PSD.
Astfel, PSD, PNL și Călin Popescu Tăriceanu au început să susțină amânarea euroalegerilor, iar conflictul politic cu PDL și cu Traian Băsescu s-a intensificat, vehiculându-se tot mai des informații despre o eventuală restructurare a Guvernului și despre o posibilă ieșire sau plecare a PD din Guvern. Premierul Tăriceanu a criticat, public, faptul că dezbaterile nu se concentrează pe temele europene și sunt confiscate de dispute interne, motivând astfel susținerea sa pentru amânarea euroalegerilor. Alegerile pentru Parlamentul European au fost amânate, în cele din urmă, pe 12 martie, printr-o Ordonanță de urgență adoptată în ședința Guvernului, miniștrii PD menținându-și poziția împotriva acestei hotărâri.
Ministrul PD al Internelor, Vasile Blaga, a refuzat să semneze Ordonanța. Surse din Guvern relatau, la acea dată, că Tăriceanu i-ar fi răspuns lui Blaga că, dacă nu vrea să semneze, ar trebui să nu mai facă parte din Cabinet. Băsescu a inițiat consultări la Cotroceni, cu reprezentanții partidelor, pentru stabilizarea situației politice, dar discuțiile nu au dus la o concluzie. Șeful statului a propus ca soluții fie prezentarea în Parlament a unui Guvern restructurat, fie declanșarea unor anticipate.
Un moment acut al relațiilor dintre premier și președinte s-a petrecut pe 20 februarie 2007, când Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu s-au acuzat reciproc de minciună, în direct, la TVR. Șeful statului a intervenit în direct într-o emisiune în care șeful Executivului s-a referit, în contextul unei discuții privind grupuri de interese, la o notă semnată de Băsescu pe un memoriu adresat în primăvara anului 2006 ministrului Economiei, conservatorul Codruț Șereș, prin care cerea o rezolvare legală și “în interesul economiei naționale” a unei probleme legate de furnizarea de energie către compania ALRO.
Băsescu l-a acuzat telefonic pe Tăriceanu că minte și a explicat că a semnat rezoluția deoarece compania, ca alți operatori economici, era obligată să se prezinte la Ministerul Economiei „cu valiza cu bani” pentru a obține prelungiri de contracte. „Primul-ministru confundă bilețelele și discuțiile cu Patriciu cu rezoluția mea pe un document ALRO. Domnule prim-ministru, scuzați-mă că vă spun și nu vreau să fac un lucru urât public, dar am rugămintea să nu mai mințiți. Alro a venit la mine pentru că trebuia să se prezinte la Ministerul Economiei cu o valiză cu bani pentru a primi încă 25% energie, pentru a nu opri producția”, a spus Băsescu. El s-a referit în acest context la firma Energy Holding, întrebându-l pe Tăriceanu dacă știe la ce anume se referă, dar fără să prezinte detalii în acest sens. Băsescu s-a referit imediat și la firma Va Tech, amintindu-i lui Tăriceanu că în 1997, în calitate de ministru al Industriilor, a negociat cu această firmă pentru retehnologizarea Porților de Fier, din nou fără să prezinte detalii. Tăriceanu a încercat să îl întrerupă, atenționându-l că greșește și cerându-i să nu facă afirmații înainte să verifice, dar președintele a continuat, avertizându-l să nu creadă că, dacă este la televiziune, poate spune orice despre șeful statului, chiar dacă are „papion și față de european”. Premierul a încercat din nou să îl întrerupă, arătând că nu acceptă decât un dialog civilizat. „Dacă vreți să vorbim civilizat, bine, dacă faceți afirmații jignitoare, nu”, a spus Tăriceanu. „Dacă vreți, după ce mă întorc din Egipt, veniți să recitim ceea ce am citit luni, acum două săptămâni”, i-a mai spus Băsescu premierului Tăriceanu. Președintele a terminat dialogul cu premierul, afirmând: „Știți de doi ani că e mafie în energie și nu faceți nimic”.
Premierul Tăriceanu a declarat, ulterior, că starea de fapt conturată este „decesul Alianței” din cauza PD. Vasile Blaga a declarat, în acea perioadă, că cea mai bună soluție ar fi o împăcare între liberali și democrați, pentru că un Executiv al Alianței va trece cu o largă majoritate de Parlament, guvernarea de până la acel moment fiind de succes. Pe 1 aprilie 2007, premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va prezenta Parlamentului formula unui nou Guvern constituit din reprezentanți ai PNL și UDMR, din care Partidul Democrat nu va mai face parte. Guvernul restructurat a fost validat, pe 3 aprilie, în Parlament cu 302 voturi favorabile, în condițiile în care limita era de 235 de voturi. Cabinetul Tăriceanu restructurat a obținut mai multe voturi decât cel inițial, care a înregistrat la învestire 265 de voturi.
Președintele a fost nevoit să accepte noul Cabinet, format din PNL și UDMR, printre alții cu Adrian Cioroianu la Externe, Cristian David la Interne, Tudor Chiuariu la Justiție, Adrian Iorgulescu la Cultură. Elocvent pentru relația dintre Guvern și președinte, ceremonia de învestitură care a avut loc la Cotroceni a fost una mai puțin obișnuită, pentru că nu s-a intonat imnul de stat, a lipsit tradiționala șampanie și, la final, un consilier prezidențial i-a reproșat unui consilier al ministrului Vosganian că l-a îmbrâncit. Cei 12 miniștri au depus jurământul, iar președintele a dat pe rând mâna cu aceștia. După ce le-a urat succes în îndeplinirea mandatului, Băsescu le-a spus: „Vă urez o seară bună”. Apoi a ieșit din sală.
Președintele și-a exprimat, în perioada următoare, dezacordul și îndoiala cu privire la capacitatea lui Cioroianu și Vosganian de a gestiona domeniile primite. El a intensificat criticile la adresa Guvernului, în special cu referire la susținerea netransparentă pe care acesta a primit-o și de care beneficiază în Parlament. Băsescu a acuzat PNL și PSD, ulterior, de faptul că ar colabora netransparent și că Guvernul este nevoit să facă importante compromisuri pentru a nu fi destituit. El a cerut în mod repetat celor două partide să-și afișeze colaborarea, pentru ca românii să știe care este majoritatea în Parlament precum și interesele din spatele acesteia.
Un moment tensionat în relația președintelui cu Guvernul condus de Tăriceanu a fost cel în care Executivul a susținut creșterea pensiilor, în vara anului 2007. Președintele a cerut Guvernului să prezinte sursele de finanțare din care va fi susținută creșterea pensiilor. El susținea că ar putea fi afectată astfel „prioritatea zero” asumată de actuala guvernare privind creșterea alocării bugetare pentru Educație. Vosganian și Tăriceanu au susținut că există posibilitatea măririi pensiilor, fapt contrazis de președinte, care a criticat dur, în câteva rânduri, inclusiv prin termeni precum “demagogie”, “incompetență”, prestația miniștrilor Finanțelor și Muncii. La scurt timp, președintele s-a întâlnit însă cu Federația Asociațiilor Pensionarilor din România, unde a declarat că mărirea pensiilor a fost o decizie politică pe care o aplaudă și o susține, dar că sursele de finanțare a acestei creșteri trebuie făcute publice cât mai repede de către Guvern. Politic, în urma acelui scandal, președintele a fost perceput ca cel care se opune creșterii pensiilor.
Președintele Băsescu a suferit, în toamna anului 2007, o intervenție chirurgicală la tiroidă. La ieșirea din Spitalul Militar Central, în prezența ziariștilor, președintele a mulțumit echipei de medici și, în timp ce-i strângea mâna doctorului Mircea Ghemigian, i-a spus: „În sfârșit văd și eu un armean bun”, după care s-a corectat și a spus, râzând în stilul caracteristic, „un armean competent”. Aluzia președintelui îl viza pe ministrul Varujan Vosganian. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu s-a autosesizat în acest caz, ci un jurnalist a reclamat incidentul. Vosganian a declarat că spuse președintelui reprezintă o insultă deosebit de gravă adresată acestei comunități din România și arată că șeful statului este orbit de ură și obsedat de ambiții persoanale. CNCD a stabilit, în 15 octombrie 2007, că Băsescu nu a făcut afirmații discriminatorii la adresa armenilor.
Un alt ministru cu care Băsescu a avut o relație tensionată a fost liberalul Adrian Cioroianu. Acesta a fost, în timpul mandatului, autorul unor momente care, indulgent, pot fi catalogate drept mari gafe. Dar Băsescu a știut să le taxeze, mai ales în contextul în care își exprimase încă de la început rezerve față de capacitatea lui Cioroianu de a fi ministru. Mandatul lui Cioroianu s-a suprapus unei perioade tensionate în relațiile dintre România și state precum Italia și Spania, unde imaginea românilor a avut de suferit ca urmare a modului în care ziarele și televiziunile au relatat și au comentat o serie de infracțiuni și crime comise de români. Ministrul Cioroianu a declarat, într-o intervenție televizată, în toamna anului 2007, că autoritățile române ar trebui să cumpere pământ în deșertul egiptean pentru a-i trimite pe infractorii români care fac probleme în Italia și Spania. Băsescu declara, pe 6 noiembrie 2007, că ministrul de Externe Adrian Cioroianu ar fi trebuit să demisioneze imediat după afirmație. Cioroianu și-a cerut scuze pentru declarațiile făcute, afirmând că și lui i s-au părut surprinzătoare, dar a adăugat, însă, că în opinia sa există o excepție, violatorii și pedofilii, pe care îi consideră cele mai de jos categorii infracționale. El a refuzat să demisioneze. O replică la sugestia lui Băsescu a avut și Tăriceanu: “Eu nu neg faptul că ministrul de Externe a făcut o greșeală, dar am salutat că el singur a sesizat asta și a cerut scuze. Am văzut tot felul de apeluri, inclusiv președintele, care a spus că ar fi demisionat în locul lui Cioroianu. La câte gafe a făcut și la câte declarații a dat, pentru care este și condamnat, cred că președintele trebuia să o țină de la începutul mandatului numai într-o demisie”.
De asemenea, Cioroianu a participat, alături de președinte, în toamna lui 2007, la o vizită oficială la Madrid, ocazie cu care a făcut celebrul gest “good point” către Regele Spaniei, la primirea oficială. Președintele s-a întâlnit la Ambasada din Madrid, cu reprezentanții comunității românești, unde a reproșat Guvernului numărul mic al consulatelor din Spania. De asemenea, el l-a rugat pe Cioroianu să dea explicații celor prezenți despre situația consulară, pentru ca apoi să se arate deranjat de cât de mult a vorbit ministrul. Băsescu susținea, într-un interviu difuzat în decembrie de către BBC, că ministrul Cioroianu “are un deficit uriaș de educație”, reproșându-i acestuia că vorbește prea mult în prezența șefului statului. „Imediat ce îi spune președintele un lucru, încearcă să demonstreze cât de bine îl știe el și vorbeste de zece ori mai mult decât președintele. Sau, spre exemplu, eram la o întâlnire cu românii, s-a pus o întrebare legată de problemele consulare care sunt grave în Spania, ca de altfel peste tot. Este o nesimțire a Ministerului de Externe în a-și respecta cetățenii incredibilă, pe care miniștrii încearcă s-o apere și mai ales încearcă să-și facă o clientelă din ambasadori și consuli. Dar, venind la exemplu, îl rog pe ministru să clarifice un lucru și el, cu președintele lângă el, se lansează într-un lung discurs care m-a obligat să-l opresc. Era totuși cu președintele, îi trebuia un răspuns scurt și cu asta basta. Președintele era interlocutorul”, se plângea Băsescu. În cele din urmă, Cioroianu a plecat de la conducerea Externelor, în aprilie 2008, la câteva săptămâni după ce a reprezentat România la marele Summit NATO de la București. Plecarea sa a fost legată de cazul unui român care murise într-un spital polonez, după ce a intrat în greva foamei pentru a protesta față de arestarea sa de către autoritățile de la Varșovia.
Un alt episod plin de tumult în relația dintre președinte și Guvern a fost cel legat de prezența lui Tudor Chiuariu în fruntea Justiției și, ulterior, de intenția PNL și a lui Tăriceanu de a încredința ministerul Noricăi Nicolai. Tudor Chiuariu i-a cerut președintelui, în octombrie 2007, revocarea procurorului Doru Țuluș, cunoscut ca apropiat al Monicăi Macovei și al lui Traian Băsescu. Chiuariu invoca deficiențe majore în activitatea lui Țuluș, de natură de a vicia actele de urmărire penală efectuate de secția a II-a a DNA, identificate în urma controlului inspecției judiciare. Băsescu a refuzat revocarea lui Țuluș. „Cel care ar trebui să plece este ministrul Chiuariu”, a afirmat Băsescu. Ulteriror, șeful statului declara că Tudor Chiuariu este „un tânăr mafiot obraznic”, care servește o clientelă și pe care premierul Tăriceanu nu l-ar fi numit ministru, dacă ar fi fost „dezlegat”. După o lună, Băsescu spunea că un mafiot nu fură neapărat, ci face „lucruri rele”. Președintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Călin Popescu Tăriceanu, într-o scrisoare datată 29 noiembrie, să îi remanieze de urgență pe miniștrii Justiției și Muncii, liberalii Tudor Chiuariu și, respectiv, Paul Păcuraru, față de care se ceruse începerea urmăririi penale. După câteva ezitări, Chiuariu și-a prezentat demisia, în iarna anului 2007.
Succesoare a lui Tudor Chiuariu a fost desemnată de către premier Norica Nicolai, la începutul anului 2008, politician liberal perceput ca adversar vehement al lui Traian Băsescu. Președintele a refuzat numirea ministrului nominalizat de premier, fapt fără precendent. Inițial el nu a dat explicații, menționând însă că motivul ar fi legat de trecutul profesional al acesteia. Valul de reacții politice, mediatice și din Justiție a fost uriaș. Premierul a refuzat să facă altă propunere, în ciuda unor repetate îndemnuri ale lui Traian Băsescu. Patru zile a durat schimbul de comunicate în care președintele cerea premierului să se răzgândească, iar acesta refuza. Băsescu a acuzat apoi, într-o conferință de presă, pentru a se explica, un incident din trecutul profesional al Noricăi Nicolai, procuror care, înainte de 1989, fusese implicat într-un dosar în care o persoană nevinovată fusese condamnată. Disputa a fost cap de afiș mai mutle săptămâni, adversarii politici ai președintelui reproșându-i că nu a invocat “mapa profesională” și în cazul miniștrilor PD. El a replicat că în cazul în care ministrul propus de premier nu trece prin Parlament, șeful statului este în ipostaza unei comisii parlamentare de validare. Băsescu i-a cerut, în câteva rânduri, o întâlnire lui Tăriceanu, pentru ca situația de la Justiție să fie rezolvată. Tăriceanu a refuzat, după care a acceptat întâlnirea, dar a refuzat să-și schimbe opțiunea, după care a solictat chiar el o întâlnire. Interimar la Justiție a devenit Teodor Meleșcanu, cu care președintele a intrat în conflict legat de trimierea la Justiție a avizului de urmărire penală în cazurile Năstase, Mitrea, Chiuariu. În cele din urmă, după o criză care a durat inadmisibil de mult, Băsescu și Tăriceanu au stabilit ca Justiția să fie condusă de Cătălin Predoiu, iar semnarea decretelor și depunerea jurământului s-au rezolvat în mai puțin de trei ore.
În octombrie 2008, deputații au adoptat, cu amendamente PSD, în unanimitate, o Ordonanță privind creșterea cu 50% a salariilor personalului din învățământ. Ministrul Educației, Cristian Adomniței, prezent în plen, a votat și el în favoarea creșterii salariilor profesorilor. Votul s-a desfășurat în prezența reprezentanților sindicatelor din învățământ, aflați în lojile sălii de plen. Guvernul a afirmat, imediat, că această creștere nu poate fi susținută, în condițiile în care resursele statului sunt deja limitate. Guvernul menționa printre argumentele împotriva creșterii salariilor profesorilor apropierea unei crizei economice globale ale cărei semne erau deja mai mult decât vizibile în plan extern. Băsescu a susținut majorarea salariilor profesorilor. El spunea că România trebuie să aibă bani pentru creșterea salariilor în educație dacă domeniul este văzut ca o prioritate și că principiul pe baza căruia să se întâmple acest lucru trebuie să fie “salarii contra performanță”. Adomniței a fost revocat din funcție pentru votul din Parlament, iar conducerea Educației a fost preluată de Anton Anton, președintele al Autorității Naționale pentru Cercetare și Știință. Guvernul a decis să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu un posibil conflict între Executiv și Legislativ provocat de adoptarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50%, dar verdictul judecătorilor a fost defavorabil lui Tăriceanu. Premierul i-a cerut președintelui să nu promulge legea, dar Băsescu a spus că nu are motiv, din moment ce Parlamentul și Curtea au decis că legea este oportună și constituțională. În cele din urmă, Băsescu a promulgat legea. Președintele spunea, pe un ton zeflemitor, că Guvernul proclamă nejustificat apropierea Apocalipsei. Practic, rolurile se inversaseră față de situația din 2007, când Guvernul susținea inițiativa PSD legată de creșterea pensiilor, iar Băsescu refuza.
În octombrie 2008, Băsescu a criticat Guvernul în termeni duri pentru achiziționarea unor autoturisme Logan și a unor echipamente, toate pentru Ministerul de Interne, la prețuri nejustificat de mari. Președintele declara că va sesiza instituțiile statului pentru o analiză foarte serioasă pentru că MIRA a semnat contracte pentru 392 de autotursime Logan la prețul de 11.700 de euro bucata, pentru care s-au contractat echipamente de 45.000 de euro, de trei ori mai scumpe decât mașinile, iar pe autoturisme BMW s-au contractat echipamente pentru Poliția Rutieră în valoare de mai mult de 60.000 de euro. El se întreba, retoric, referindu-se la poziția legată de creșterea salariilor profesorilor, când are Guvernul bani și când nu.
De asemenea, pe 24 octombrie 2008 Băsescu critica Guvernul pentru faptul că, deși se plânge că nu există bani pentru salariile profesorilor, a găsit două miliarde de lei pentru clienții politici din administrațiile locale, bani care se vor întoarce, convertiți în campanie electorală. În războiul cu Tăriceanu a fost folosită și vocea purtătorului de cuvânt Valeriu Turcan, fost apropiat al premierului, trecut în tabăra PDL. El acuza Guvernul, care invoca apropierea unei crize economice în România din cauza contextului global, că face „evaluări apocaliptice”: „Este regretabil și fără precedent ca însuși primul-ministru să alimenteze nejustificat imaginea unei crize apocaliptice, în condițiile în care România are mijloace și resurse pentru a diminua efectele crizei economice mondiale”. La câteva zile, Băsescu a acuzat Guvernul de lipsă de onestitate, susținând că, deși se opune majorării salariilor profesorilor, pe masa șefului statului s-au aflat o Ordonanță de majorare a salariilor managerilor de spitale, precum și una care mărea de 4,4 ori salariile în ANL. El a ținut să dea asigurări, referitor la creșterea salariilor profesorilor, că „există resurse, problema este cine are prioritate, profesorii sau clientela politică”. Ulterior, în 2009, Băsescu a admis că a făcut o eroare prin promulgarea legii privind mărirea salariilor profesiilor.
Pe 30 octombrie 2008, odată cu apropierea alegerilor parlamentare, președintele declara că speră să fie mai norocos la desemnarea viitorului premier decât a fost în 2004. De asemenea, el a mai spus că relația sa cu premierul nu se va deprecia însă într-atât încât șeful statului să facă publice discuții din CSAT sau discuții private pe care le-a avut cu premierul. Nu a fost chiar așa, pentru că următorul premier desemnat a fost Theodor Stolojan.
La finele lunii noiembrie 2008 au avut loc alegeri legislative, primele prin vot uninominal. La Camera Deputaților, Alianța PSD+PC a obținut 33,09% din voturi, urmată de PDL, cu 32,36% și PNL, cu 18,57 %, iar la Senat, PSD și PC au câștigat 34,16% din voturi, PDL – 33,57% și PNL 18,74%. Cu toate acestea, PDL a obținut mai multe mandate decât PSD, dat fiind mecanismul legislativ. Președintele și-a revendicat, pornind de la Constituție, un rol important în desemnarea premierului, spunând că acesta trebuie să provină din rândul partidelor cu cele mai multe mandate. Pe 10 decembrie, Băsescu a anunțat nominalizarea lui Theodor Stolojan pentru postul de premier, precum și faptul că mandatul acestuia va fi de patru ani, în replică la informațiile privind posibilitatea ca PSD să conducă Guvernul doi ani, iar PDL alți doi ani. După numai câteva zile, fără a da o explicație care să stea în picioare, Stolojan a renunțat la madat, iar în locul său a fost nominalizat Emil Boc. După multe discuții și negocieri, PSD și PDL au semnat un parteneriat și au format Guvernul. Băsescu declara, după ce membrii noului Executiv au depus jurământul de credință, că acest Guvern este rezultatul unui compromis politic în interes public, menționând că în sfârșit își vede “visul cu ochii”, respectiv un guvern susținut transparent în Parlament. El mai spunea că noul Guvern este 100 % românesc, deosebindu-se de cel din 2004, care a început ca unul al României și a terminat fiind parțial al lui Fenechiu și al lui Patriciu. De asemea, el cerea Guvernului să uite că în 2009 sunt alegeri prezidențiale și să ia măsuri dure care să ajute la depășirea crizei economice. El a arătat că știe că actualul Guvern trebuie să îndrepte foarte multe lucruri generate de competiția dintre Executiv și Parlament începând cu a doua parte a anului 2007 și până la momentul alegerilor și i-a asigurat pe miniștri că va fi un partener corect al Cabinetului.
O primă problemă cu noul Guvern a fost legată de miniștrii de Interne. La conducerea ministerului s-au succedat, pentru perioade foarte scurte, Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, amândoi preferând să demisioneze, fără a oferi explicații concludente, în scurt timp de la preluarea mandatelor. Dan Nica a fost propus de Biroul Permanent Național al PSD pentru a prelua funcția de ministru al Administrației și Internelor, la începutul lunii februarie 2009. Șeful statului a participat la instalarea lui Dan Nica în funcția de ministru de Interne, la sediul ministerului. Președintele a discutat, atunci, după ceremonie, cu un grup de sindicaliști din domeniul energetic care protestau în fața sediului MAI. Băsescu le-a promis protestatarilor că va încerca să le rezolve problemele, cu ajutorul lui Dan Nica. Protestatarii au spus că speră ca Dan Nica, dacă tot îi va ajuta, să nu renunțe la fel de rapid ca Oprea și Dragnea la funcție. Ei au primit asigurări de la șeful statului că acest lucru nu se va întâmpla. Mai mult, Băsescu le spunea protestatarilor că Dan Nica va fi ministru de Interne timp de patru ani. În octombrie 2009 s-a dovedit că nu avea să fie așa.
După instalarea noului Guvern, răfuiala președintelui cu precedentul Cabinet nu s-a oprit. Traian Băsescu a susținut că fondul de pensii este „prăbușit” din cauza prestației Cabinetului Tăriceanu. De asemenea, în ianuarie 2009 Băsescu aprecia că fostul Guvern a acționat „iresponsabil”, contribuind cu peste 2% la accentuarea deficitului bugetar. În martie 2009, președintele critica faptul că fostul Guvern a cheltuit, în 2008, înaintea campaniei electorale, trei miliarde de lei din Fondul Național de Dezvoltare, adăugând că cetățenii români plătesc efectele unei „proaste guvernări”. El mai spunea că, în loc să ajute la dezvoltarea unei clase de mijloc puternice, Guvernul a preferat, în ultimii ani, să accentueze dependența față de stat. În aceeași zi, președintele declara că rămâne de văzut dacă nu va trebui „discutat cu legea despre dezinformarea președintelui”, referindu-se la fostul Guvern, condus de liberalul Călin Popescu Tăriceanu. Băsescu spunea că Guvernul Tăriceanu nu-l informa pe președinte. Tot astfel, Băsescu declara că fostul premier Tăriceanu “crede că este economia ca și cum cumperi blugi sau mașini Citroen din Franța, le vinzi aici adăugând ceva la prețul ei, te numești dealer de mașini, pui papion, ești băiat elegant și cu asta ai terminat bâlciul”. El sublinia, de asemenea, că Guvernul a fost avertizat, în luna august 2008, printr-o scrisoare semnată de comisarul european Joaquin Almunia, că modul cum gestionează bugetul este de natură să influențeze negativ deficitul bugetar. În martie 2009, el spunea că nu pune numai pe seama relei credințe dezinformarea președintelui de către fostul Guvern, ci și a incompetenței.
Relația președintelui cu Guvernul PDL-PSD a început, ca și în cazul Guvernului Alianței DA, cu o perioadă de grație, acordată și definită, ca timp, în ambele cazuri, exclusiv de către Băsescu. Șeful statului declara, pe 26 ianuarie 2009, că perioada de grație pe care o oferă Guvernului se oprește la prezentarea bugetului și că va acorda actualului Cabinet același tratament ca în cazul precedentului Executiv. După numai o zi, el declara că „se lasă impresia” că miniștrii ar fi ai partidelor, nu ai Guvenului României și că, „dacă vor încerca să stea călare pe ei de la partid”, el va reacționa. De asemenea, el spunea că nu va reacționa negativ dacă Guvernul ajunge la o înțelegere cu sindicatele ca pentru șase luni să se înghețe salariile și pensiile, prioritatea fiind folosirea resurselor publice pentru punerea în mișcare a economiei. Pe 11 februarie 2009 el atenționa că „au apărut secretari de stat controversați”, precizând că doi secretari de stat fac obiectul dezbaterilor privind legătura cu domeniul petrolier, fără a nominaliza. Băsescu a taxat Guvernul în cazul Ordonanței care permitea interferența politicului în numirea conducerilor instituțiilor deconcentrate, spunând că reprezentanții partidelor aflate la guvernare ar trebui „să mai reflecteze” la actul normativ. De asemenea, el a fost criticat dur de PSD când a apărut neanunțat la o ședință de Guvern, miniștrii social-democrați amenințând că dacă acest lucru se va mai întâmpla, ei se vor ridica și vor părăsi sala. În replică, Băsescu spunea că dacă Marian Vanghelie a ajuns să fie cel care aprobă sau nu participarea președintelui la ședintele de la Palatul Victoria, atunci e grav.
Pe 18 mai 2009, președintele a spus, la Paris, că s-a dezamăgit și pe el însuși când a luat decizia de a susține, în decembrie 2008, o alianță între PDL și PSD, menționând că a făcut aceasta pentru a asigura stabilitatea politică a României. Ulterior, președintele declara că Guvernul „este bun, face față crizei”, deși are stângăciile lui în comunicare, menționând că nu poate reproșa Cabinetului acest lucru, atât timp cât și el are propriile stângăcii în comunicare.
În vara anului 2009, ministrul PDL al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, a demisionat în urma scandalului în care numele ei a fost vehiculat în legătură cu chelturiea de către instituție a unor fonduri. Ridzi a fost înlocuită cu Sorina Plăcintă, la a cărei depunere de jurământ Băsescu a spus că rămâne solidar cu Guvernul, dar nu pentru că îi place în mod special de vreunul dintre miniștri, ci pentru că este perioada de criză.
Solidaritatea se pare însă că s-a epuizat în toamna anului 2009. Premierul Emil Boc a declarat, la finele lunii septembrie, că a propus coaliției PSD-PDL înlocuirea lui Dan Nica cu Vasile Blaga la Interne. Boc invoca o declarație a ministrului Nica referitoare la posibilitatea fraudării alegerilor prezidențiale cu ajutorul turismului electoral, urmând să fie folosite autocare ale firmelor de transport. PSD a protestat vehement, amenințând cu părăsirea Guvernului. Boc nu a renunțat și a trimis președintelui revocarea lui Nica și propunerea de înlocuire a acestuia cu Blaga, șef al campaniei prezidențiale pentru un nou mandat a lui Băsescu. Președintele a chemat la calm, la reflexie, precizând că nu susține numirea lui Blaga la Interne, dar poziția PSD nu s-a flexibilizat. Social-democrații spuneau că pretextul invocat de Boc este unul fals, că se dorește fraudarea prezidențialelor și că, la fel ca în multe alte ocazii, în spatele deciziei premierului se află Traian Băsescu. Președintele l-a chemat pe Nica la Cotroceni, sugerându-i să demisioneze, dar acesta a refuzat, spunând că nu are motiv. Președintele a semnat, în cele din urmă, pe 1 octombrie, revocarea lui Nica și înlocuirea acestuia, interimar, cu Blaga. Băsescu a spus că solicitarea lui Boc a fost justă, că declarația lui Nica a fost o minciună, că a verificat personal situația și a menționat că dacă social-democratul a fost indus în eroare de un subordonat, ar fi trebuit să recunoască.
Miniștrii PSD au demisionat din Guvern, care a devenit minoritar, democrat-liberalii preluând, interimar, portofoliile lăsate libere de social-democrați. La scurtă vreme, PSD s-a alăturat unui demers PNL legat de depunerea unei moțiuni de cenzură. Moțiunea de cenzură a fost redactată de inițiatori, PNL și UDMR, astfel încât să nu existe referiri la perioada în care PSD a făcut parte din Guvern. Pentru prima dată în istoria post-decembristă, Guvernul a fost demis prin aprobarea unei moțiuni de cenzură. Băsescu a acuzat PSD, PNL și UDMR că au lăsat țara fără Guvern într-o perioadă dificilă, de criză economică. PSD, PNL, UDMR, PC și Minoritățile naționale reprezentate în Parlament – grup care, tradițional, vota cu Guvernul – s-au aliat pentru formarea viitorului Cabinet și l-au susținut pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis.
După o serie de consultări la Cotroceni, președintele Băsescu l-a nominalizat pe Lucian Croitoru, tehnocrat al BNR, să formeze Guvernul. Propunerea a fost vehement criticată de toate partidele, mai puțin de PDL. Lui Băsescu i s-a reproșat că nu ține cont de majoritatea din Parlament, majoritate pe care o tot invoca în reproșurile adresate Guvernului condus de Tărcieanu după ce PDL a fost dat afară din Executiv.
Miniștrii propuși de Croitoru au fost audiați de comisiile parlamentare, doar Vasile Blaga și Bogdan Aurescu reușind să primească avize pozitive. Plenul Parlamentului a respins, apoi, Cabinetul Croitoru. Majoritatea a adoptat o declarație politică în Parlament, prin care își afirma susținerea pentru Klaus Iohannis în fruntea Guvernului. După o nouă serie de consultări, Băsescu l-a nominalizat pe Liviu Negoiță, primar al Sectorului 3 al Bucureștilor, ca premier. Acesta nu a mai reușit nici măcar să ajungă în Parlament, situația devenind blocată și neîncadrabilă nici măcar în prevederile constuționale.
Astfel, relația dintre președinte și Guvern a fost, în cinci ani de mandat, un scandal permanent, complet ineficient. Multe dintre temele lansate de președinte au rămas, în timp, fără răspuns, dovedindu-se că nu s-a dorit rezolvarea unor nereguli sau deficiențe, ci câștigarea unor bătălii politice, De fapt, a fost vorba de un blocaj perpetuu și de o cantitate impresionantă de energie canalizată exclusiv spre șicanare reciprocă.
