Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la reuniunea AmCham, că România are ca obiectiv să continue colaborarea cu FMI și Banca Mondială și după ieșirea din criză a economiei, rămânând însă într-un cadru de asistență.
Șeful statului a spus că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu conducerea FMI și a Băncii Mondiale a rezultat că un obiectiv al României este continuarea colaborării cu aceste două instituții și după încheierea crizei.
„Atât în discuțiile pe care le-am avut în ianuarie cu FMI, săptămâna trecută cu noul director al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia, obiectivul nostru este să continuăm colaborarea cu aceste instituții, chiar și după ce economia românească va ieși din criză. Sigur, nu neapărat având nevoie de finanțare de la FMI”, a spus președintele.
Traian Băsescu a mai spus că nu estimează că va fi nevoie de un nou acord standby. „Dar vom rămâne într-un acord de asistență atât cu FMI cât și cu Banca Mondială. Obiectivele acestei colaborări cu instituții ca FMI sau Banca Mondială vor fi cele care decurg din calitatea noastră de membru UE. Deci, programele pe care le vom dezvolta cu Fondul și Banca Mondială vizează în primul rând asistența tehnică și vor avea ca obiective obiectivele ce vor rezulta din noua Strategie UE 2020, obiective pe care le avem pentru programul de convergență și utilizarea cu prioritate a fondurilor UE”, a spus șeful statului.
El a ținut să sublinieze în întâlnirea cu oamenii de afaceri din AmCham că, „obiectivele României se vor confunda cu obiectivele Strategiei UE 2020”.