Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Brăila că liderii majorității parlamentare PSD, PNL, UDMR au vrut ca, pe presiune publică, șeful statului să accepte un premier convenit de ei, cu o imagine bună, căruia să-i ceară să anuleze referendumul.
„Ei au făcut un joc. Au vrut ca, pe presiune publică, să accept un premier convenit de ei, cu o imagine bună, căruia să-i ceară să anuleze referendumul. Iaca n-a mers”, a spus Traian Băsescu în timpul mitingului electoral de la Brăila.
El a explicat că „nu a mers” pentru că a răspuns solicitărilor lor, desemnând inițial un premier independent, pe Lucian Croitoru, apoi propunând un prim-ministru care a obținut tot 80% la alegerile locale și care este apreciat ca cel mai bun gospodar din București, Liviu Negoiță. „Acum așteptăm să vedem dacă acceptă un bun gospodar. Aș vrea. Ar trebui să-l accepte pentru că România are nevoie de guvern, dar mă tem că vor rămâne agățați tot de ceea ce și-au dorit. Le trebuie un prim-ministru în spatele căruia să poată să emită un act normativ urgent de suspendare a referendumului sau de anulare a lui, ori să poată să-și continue privatizările, dar ceea ce eu cred că se va întâmpla va fi decontul pentru acele trei guverne pe care le-a doborât, pe care-l vor plăti pe data de 22”, a spus Băsescu.
El a apreciat că nimic nu justifică în perioadă de criză „să trântești două guverne și să refuzi să-l instalezi pe cel de al treilea”. „Astea ne arată cât de puternice sunt interesele oamenilor care s-au constituit în acest grup. Niciodată cât timp eu voi fi președintele României nu voi desemna un premier asupra căruia s-au înțeles Voiculescu, Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie și Geoană, susținut de Patriciu și de Vântu”, a mai spus Traian Băsescu.
El a afirmat că „goana lor de a controla activitatea Guvernului” nu vine din dorința de a face bine țării ci din dorința să se reia marile privatizări. „Acești oameni vor să pună un premier cu o imagine bună, naiv, necunoscător al mișcărilor politice de la București ci folosindu-l ca perdea în spatele lor să-și rezolve marile probleme legate de privatizări”, a conchis Traian Băsescu precizând că se dorește privatizarea Poștei Române, a minerlor de sare, a Transgaz și Romgaz, privatizări pe care el le-a blocat în interes național în cadrul CSAT.
De asemenea, Băsescu a spus că perspectiva lui Geoană este să devină „un cadavru politic”. „Acum pregătesc a doua imagine (după cea a lui Klaus Iohannis n.r.) pe care vor s-o vândă. Această imagine este a lui Mircea Geoană, chipurile finul diplomat în spatele căruia se află Ion Iliescu și Vanghelie și Hrebenciuc și Voiculescu”, a declarat Băsescu la Brăila.
El a mai spus că cei nominalizați urmează să-l manipuleze pe Mircea Geoană dacă acesta va ajunge președintele României: „Oricât i-ar face injecții cu sondaje INSOMAR, ale asunt ca injecțiile cu apă distilată. Pot să-ți ajungă în inimă și să mori de un tratament neadecvat, iar perspectiva lui este să devină un cadavru politic”.
„Se lasă atât de mult manipulat de fundațiile lui Vântu de la INSOMAR, de Ion Iliescu, Vanghelie, de Hrebenciuc, încât eu personal n-aș putea nici în cele mai rele vise, dacă n-aș fi candidat, să votez un astfel de om”, a mai spus Băsescu.
La mitingul organizat miercuri de PDL, la care președintele Traian Băsescu a fost însoțit de soția sa Maria, au participat peste 1.000 de persoane în Sala Casei Tineretului, în timp ce alte aproximativ 1.000 de persoane au urmărit discursul lui Traian Băsescu pe două minitoare în din fața imobilului.