Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la începutul discuțiilor cu reprezentanții parlamentarilor independenți, că obiectivul legat de viitorul Guvern este ca acesta să aibă o majoritate în sptae, nu doar să treacă prin Parlament.
Șeful statului a spus că nu se mai poate întârzia, după arpoape trei luni în care Guvernul a lipsit.
El ma mai spus că speră „să avem Guvern” înainte de Crăciun.
Băsescu a spus că este nevoie de modernizarea statului și de aplicarea referendumului, astfel fiind necesar un Guvern cu majoritate, nu doar unul care să poată trece în Parlament. El le-a spus celor din grupul independenților că speră că aceștia vor susține reformele necesare modernizării statului.
Președintele a mai spus că cei care susțin că pot scoate țara singuri din criză greșesc și că niciun politician nu se va putea duce la electorat în 2012 să spună că nu a putut face nimic pentru români.
Deputatul Gabriel Oprea a declarat, miercuri, la consultările de la Cotroceni, că membrii grupului independenților din Parlament vor vota fără rezerve un Guvern competent pentru a putea pune capăt crizei.
„Doctrina noastră este bazată pe ineteresul național”, i-a spus el președintelui Băsescu.
Oprea a adăugat că grupul al cărui lider este își menține opțiunea de a vota fără rezerve un Guvern competent pentru a scoate țara din criză.
„Noi credem că statul român trebuie să se întărească mai mult”, i-a mai spus el președintelui.
La rândul său, șeful statului a atras atenția că, în contextul globalizării, este imposibil ca România să iasă singură din criză. „Dar un Guvern sănătos poate diminua efectele crizei”, a adăugat Traian Băsescu, spunând că acesta este, de altfel, și scopul.