Băsescu: Nastasiu a fost informat de DGIPI despre intenția de fugă a lui Hayssam



Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că fostul procuror Ciprian Nastasiu a fost informat de Direcția Generală Internă și de Protecție a Informațiilor (DGIPI) despre intenția de fugă a lui Omar Hayssam și că nu a luat măsurile de supraveghere obligatorii și legale.
Traian Băsescu a relatat că a fost informat de DGIPI despre intențiile sirianului de a părăsi țara, după ce s-a întors de la Viena, unde fusese operat.
„Vreau să vă asigur că acest semnal l-a primit și procurorul Nastasiu, el a fost informat de DGIPI despre intențiile lui Omar Hayssam de a părăsi țara și totuși nu a instituit măsurile legale de supraveghere”, a spus șeful statului.
Președintele a adăugat că fostul șef al DGIPI, Virgil Ardelean, a trimis o avertizare către toate instituțiile statului, la momentul respectiv, descriind planurile sirianului.
Șeful statului a răspuns, astfel, lui Mugur Ciuvică, care a susținut, luni, că deține un document care avertiza că Omar Hayssam urma să fugă din România.
Băsescu a confirmat faptul că informarea de la generalul Virgil Ardeleanu a fost primită de Președinție, respectiv de către Sergiu Meda, consilier pe probleme de securitate, în data de 5 mai 2006.
„5 mai era într-o zi de vineri. Plecasem, mă simțeam rău, iar luni m-am internat la Viena”, a spus Băsescu, adăugând că a fost informat după ce s-a întors în țară.
Traian Băsescu a subliniat că toate instituțiile statului au fost informate despre cazul Hayssam către DGIPI, sub semnătura generalului Ardelean.
„În ultimul rând, acest semnal a fost primit și de domnul Nastasiu a fost informat de DGIPI și de intențiile lui Hayssam și nu a instituit măsurile de supraveghere”, a spus Băsescu.
Acesta a amintit faptul că Nastasiu este cel care a cerut eliberare din motive medicale din închisoare a lui Hayssam, că la momentul respectiv exista un certificat medical, iar sirianul se afla în stare de arest preventiv, nefiind condamnat pentru răpirea jurnaliștilor români la Bagdad.
Potrivit legii, un condamnat pentru acuzat de terorism, dacă este eliberat din arest, trebuie supravegheat de serviciile secrete, la solicitarea Parchetului competent, iar Nastasiu nu a cerut punerea sub executare a unui mandat de supraveghere a lui Hayssam, după ce acesta a părăsit arestul.