Președintele Traian Băsescu a criticat, miercuri, la bilanțul SRI, „egoismul” unor instituții care nu vor să își cupleze bazele de date, riscându-se astfel atacuri cibernetice, dând ca exemplu cuplarea bazelor de date ale Ministerului Finanțelor cu cele ale Ministerului Muncii, informează Mediafax. Potrivit șefului statului, o prioritate pentru care a insistat la bilanțul SRI se referă la protecția cibernetică.”În momentul de față, din cauza egoismului unora din instituțiile statului, care vor să își păstreze bazele de date numai pentru ele, nu se poate realiza o protecție eficientă a sistemelor cibernetice ale României”, a spus Traian Băsescu, dând ca exemplu cuplarea bazelor de date ale Ministerului de Finanțe cu cele ale Ministerului Muncii.”Am discutat-o în CSAT de câteva ori, printre altele, și totuși nu se petrece. Nu se petrece pentru că sunt tot interese politice. De ce cel de la Finanțe, care știe veniturile, rațiile fiscale ale fiecărui cetățean, să poată verifica dacă respectivul cetățen beneficiază de ajutoare sociale, nu? Pentru că ajutoarele sociale sunt o pârghie electorală. Și de asta am vrea să ținem bazele de date separat”, a comentat președintele Traian Băsescu.