Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ceremonia de depunere a jurământului de către membrii noului Executiv, că aceasta este o guvernare care începe în condiții mai grele decât cea precedentă, exprimându-și speranța că noul Cabinet va reuși să diminueze efectele crizei.
„Sunteți astăzi la un moment zero al guvernării. Este o guvernare care începe în condiții mai grele decât cea precedentă”, a spus șeful statului, menționând că „radiografia crizei” este deja făcută.
El și-a exprimat speranța că noul Executiv va reuși „ceea ce a reușit într-o măsură destul de bună guvernul anterior”, să diminueze efectele crizei economice.
Băsescu a opinat că experiența va ajuta membrii noului Cabinet să ia măsurile corecte pentru diminuarea efectelor crizei.
Președintele le-a mai spus membrilor Executivului că își pune mari speranțe în acțiunea guvernamentală legată de modernizarea statului român, referindu-se la aplicarea rezultatelor referendumului legat de introducerea Parlamentului unicameral și reducerea numărului de parlamentari, la noua lege a educației, la măsuri privind domeniul sănătății, lansarea unor programe care să reducă inechitatea și disproporția de șanse între tinerii din mediul urban și cei din mediul rural.
Traian Băsescu a apreciat că soluțiile sunt legate nu atât de bani, cât de voința de a le pune în aplicare, cu costurile de rigoare pentru partide, subliniind că deasupra partidelor este interesului national.
Șeful statului le-a mai spus membrilor Guvernului că așteaptă de la ei, într-un timp relativ scurt, și stabilirea standardelor de cost pentru administrația publică centrală și locală.