Băsescu: Marea Neagră, cu importanță deosebită pentru securitatea euroatlantică în documentele NATO



Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, după Summit-ul NATO, la Newport, că Marea Neagră este evidențiată în documentele reuniunii ca având o importanță deosebită pentru securitatea euroatlantică, aceasta fiind un obiectiv al României care a fost atins, informează Mediafax.Șeful statului a spus, în declarația de presă susținută după Summit-ul NATO, că Marea Neagră este evidențiată în documentele reuniunii cu o importanță deosebită pentru securitatea euroatlantică.”În susținerea acestui obiectiv, am argumentat cu cercul de conflicte înghețate din jurul Mării Negre”, a spus președintele Băsescu.El a menționat că România a susținut că aceste conflicte înghețate pot fi activate pe rând sau concomitent.



Recomandări

Aproximativ 2.200 de militari vor participa la cel mai mare exercițiu NATO din Marea Neagră

Gabriel Leș, ministrul Apărării, la Bruxelles: Am decis creșterea prezenței maritime NATO în Marea Neagră

Iohannis, la Varșovia: Summitul NATO vine și cu o mare responsabilitate pentru noi. Este extrem de important pentru securitatea noastră pe flancul estic

Iohannis: Trebuie intensificate negocierile pentru delimitarea spațiilor maritime din Marea Neagră

Iohannis și Vershbow au discutat despre stadiul pregătirii pentru summitul NATO de la Varșovia

Fregată canadiană, în Marea Neagră pentru exerciții cu România, în cadrul unei operațiuni NATO