Băsescu: Mă bucură că s-a realizat această mare alianță împotriva președintelui, să intre și PRM



Traian Băsescu a declarat marți că se bucură de faptul că s-a realizat această mare alianță împotriva sa, el afirmând că așteaptă ca în aceasta să intre și PRM, pentru a se realiza alianța de la referendumul de suspendare.
„Mă bucură că s-a realizat această mare alianță împortriva președintelui. PSD, PNL, UDMR și aștept și PRM, ca să se formeze exact alianța de la referendum de suspendare, acțiune care a fost generată exact de lucruri pe care le-am făcut și care țineau chiar de o abordare de drepata. Supărarea atunci a fost generată de condamnarea comunismului, de transferul dosarelor Securității la CNSAS și de discursul meu din Parlament, în care spuneam clasei politice să se reformeze, prin introducerea votului uninominal, prin Parlamentu unicameral”, a declarat Traian Băsescu.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat, marți, că PNL a decis să îl susțină pe liderul PSD Mircea Geoană în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, dacă se va negocia și semna un acord bazat pe principii liberale.
UDMR s-a declarat de acord, anunțând că va avea discuții și cu PSD.