Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în timpul unui miting din Piața Revoluției, că România are nevoie de un guvern de dreapta, PDL-PNL, pentru a putea face ca reformele să fie aplicate.
„România are nevoie de un guvern de drepta. PSD nu poate să mai conducă destinele țării. Avem nevoie de o alianță puternică de dreapta, PDL-PNL, pe structura aceea să putem face ca reformele să fie aplicate”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că România are nevoie de mentalitatea celor care văd din buna guvernare o soluție și nu de mentalitatea celor care gândesc „precum Iliescu”.
„Niciodată cu mintea lui Ion Iliescu nu o să putem moderniza România”, a adăugat Băsescu.
Vineri, și vicepreședintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, într-o conferință de presă, că PDL face o invitație colegilor liberali, așa cum a făcut-o și anul trecut, după alegerile parlamentare, ca cele două partide să se întâlnească duminică, după ora 22.00, pentru formarea unui guvern de dreapta în România.