Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la începutul consultărilor de la Cotroceni cu reprezentanții PSD, că va anunța, astăzi, probabil, la ora 10.00, premierul desemnat, înainte de a pleca la summit-ul de la Copenhaga.
„Înainte de a pleca la Copenhaga, voi anunța prim-ministrul desemnat. (…) Probabil mâine dimineață (astăzi – n.r.), la ora 10.00, voi desemna un prim-ministru”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că îi va fi foarte greu să accepte „pumnul în masă”.
„Asta arată că încă nu am ieșit din campanie. Eu vă propun discuții. Partidele au timp să facă acest lucru. Eu mâine (astăzi – n.r.) plec la Copenhaga. Sunt două zile în care se poate discuta și eu vă invit la discuții între partide”, a adăugat șeful statului.
Lista Guvernului și programul, depuse cel mai târziu sâmbătă
La începutul consultărilor de la Cotroceni cu delegația PDL, Băsescu a declarat că dorește ca lista Guvernului și programul de guvernare să fie depuse la Parlament cel mai târziu sâmbătă, pentru ca Executivul să fie instalat până la Crăciun.
„Mi se pare esențial să avem lista Guvernului și programul depuse cel mai târziu sâmbătă, în așa fel încât până la Crăciun să avem Guvern votat în Parlament”, a spus șeful statului.
„Este greu de estimat că în 28, 29, 30 Parlamentul va mai fi cu o largă majoritate”, a spus el.
Întâlnirea cu PDL este ultima din seria consultărilor șefului statului cu formațiunile parlamentare.
Președintele i-a spus Robertei Anastase, prezentă la consultări, că speră să se găsească o formulă astfel încât audierile miniștrilor în Parlament să înceapă luni.
„Mă gândesc că s-ar putea găsi o soluție ca începând de luni să înceapă audierea miniștrilor”, a spus șeful statului.
De asemenea, Emil Boc a spus, la consultări, că PDL se consideră îndreptățit să aibă premierul.
Băsescu l-ar dori pe Marian Sârbu ministru în viitorul Guvern
Șeful statului le-a spus liderilor PSD, ieri, la consultările de la Cotroceni, să analizeze propunerea de a participa la Guvern de uniune națională, el menționând în discuții că și-ar dori ca Marian Sârbu să fie ministru în viitorul Cabinet și subliniind că obiectivul său este un Guvern sigur.
Băsescu a invitat PSD să analizeze posibilitatea de a participa la un Guvern de uniune națională, în cele două zile în care el va fi plecat din țară, la Copenhaga.
Invitația a fost făcută de șeful statului ca replică la afirmația liderului PSD, Mircea Geoană, care a apreciat că formula în care noul Guvern va fi „securizat” (în sensul de asigurare a unei majorități stabile, n.r.) pe tipicul Cabinetului Boc este „foarte proastă” pentru țară.
„Optez pentru un Guvern sigur”, a spus Băsescu.
El a precizat că va respecta votul electoratului și că va cere partidelor să se implice.
În acest context, a precizat că și l-ar dori pe social-democratul Marian Sârbu ministru al Muncii în viitorul Executiv.
El a subliniat că nu exclude posibilitatea de a avea un Guvern de uniune națională, pentru o perioadă de un an, având în vedere că alegerile parlamentare sunt în 2012.
„Grija mea este să securizez Guvernul”, a subliniat Băsescu.
Șeful statului a primit replica liderul PSD, Mircea Geoană, care i-a transmis că, dacă a securiza echivalează cu întoarcerea la PDL, atunci al doilea mandat al lui Băsescu va fi comparabil cu primul.
Delegația PSD a optat, în discuțiile cu șeful statului, pentru un Guvern cu o majoritate cât mai largă, apreciind că liderul PNL, Crin Antonescu, ar putea fi premierul susținut de această majoritate largă.
Geoană: Desemnarea unui premier PDL însemnă vot negativ din partea PSD+PC
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat după consultările cu Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni că desemnarea de către șeful statului a unui prim-ministru de la PDL echivalează cu un vot împotrivă acordat învestirii noului Guvern acordat de parlamentarii PSD+PC.
„Poziția noastră în Parlament va fi una extrem de clară și o spun de pe acum: Premier desemnat de la PDL înseamnă vot împotrivă din partea Alianței PSD+PC”, a anunțat Mircea Geoană.
El a mai spus că Traian Băsescu le-a făcut social-democraților o propunere de tip „cadou otrăvit”.
„A fost făcută o propunere de tip cadou otrăvit ca un coleg de-al nostru, domnul Marian Sârbu, să facă parte dintr-un Guvern pe care noi să nu-l susținem. Este probabil o dorință a domnului Traian Băsescu de a avea un om competent, dar care să plătească, într-un fel, măsurile grele care va trebui să fie luate”, a adăugat Geoană.
Antonescu: Băsescu crede că ne putem mulțumi cu accesul controlat la resursele publice și se înșeală
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, la finalul consultărilor, că șeful statului nu vrea ca liberalii să rămână în opoziție, ci să simuleze că sunt la putere, crezând că PNL se va mulțumi cu accesul controlat la resurse publice și la niște funcții.
„Băsescu nu ne vrea în opoziție, nici la putere. Vrea să simulăm că suntem la putere. Crede că ne putem mulțumi sub presiunea și unei părți din partid cu accesul controlat la resurse publice și la niște funcții și se înșeală”, a susținut Antonescu.
Pe de altă parte, Antonescu a mai spus că liberalii au discutat cu președintele „despre guvernare”, fiind gata să discute „până în ultima clipă”, pentru că nu fug de greu, dar a menționat că PNL nu dorește să găsească o „soluție facilă”, care se bizuie „pe o majoritate adunată de prin cotloanele Parlamentului, din oamenii care sar gardul sau trec printre șipcile despicate, oamenii care fac coadă fără bon, poate, poate rămâne ceva”.
Liberalul a criticat construcția pe care șeful statului o face „cu oameni de dreapta” ca „generalul Oprea” sau deputatul Eugen Nicolicea.
„Se poate aritmetic, nu se poate moral și politic. Ne-am făcut datoria până la capăt și i-am spus domnului președinte că, dacă poate exista discuția despre un independent, trebuie să o purtăm înainte de desemnare, pentru că PNL nu are motive, nu e obligat și nu se poate preta la a trece și a sta acolo unde fără nici un argument rațional îi spune președintele României să stea, indiferent cine ar fi acesta. Stăm acolo unde credem că vrea electoratul nostru să stăm și să ne asumăm responsabilitatea de asta”, a apreciat Antonescu.
El a mai spus că nu s-a ajuns la o discuție privind un premier independent.
„Nu, președintele nu a făcut aprecieri în legătură cu calitatea acestui domn, în fine nu a precizat nici sexul, domn presupun, că e de la PDL, că e om politic, că e un independent, că e un tehnocrat, nu ne-a spus. A spus că nu e cazul de independenți, ci că e vorba de oameni politici care să asume responsabilitatea acum. Pot să estimez așa vag că prin condițiile electorat domnul Traian Băsescu înțelege că PD trebuie să facă Guvernul totdeauna și când are majoritate și când are minoritate, după cum s-a văzut, dar nu s-a spus explicit acest lucru. Eu am spus această problemă și am dorit să fiu foarte corect informându-l pe președinte că, dacă totuși are în vedere un independent, noi nu putem purta discuția: «Ăsta e independentul. Vă place, bine. Nu? Nu», ci putem să purtăm o discuție despre această ipoteză înainte de a-l anunța ca să știe dacă e agreat de PNL sau nu”, a continuat el.
Întrebat dacă liberalii ar vota Guvernul chiar și din Opoziție, Antonescu a replicat: „Nu poți spune ce o să faci dacă nici nu știi din cine e compus acel Guvern, cine e prim-ministru”. „Dacă vedem un Guvern care are pe hârtie măcar un program cu care să fim de acord, poate că vom da votul de învestitură, ceea ce nu înseamnă că îl susținem, vom fi în Opoziție, dar nu pot să vă spun acum”, a adăugat liberalul.
Băsescu: Joi, la 10.00, voi anunța, probabil, premierul desemnat
