Băsescu: Isărescu ar fi fost varianta ideală, nu poți în criză să duci guvernatorul BNR la Guvern



Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la RRA, că varianta ideală pentru șefia Executivului ar fi fost Mugur Isărescu, dar în perioadă de criză nu poți să duci guvernatorul BNR la Guvern.
Președintele s-a referit la premierul desemnat, Lucian Croitoru, spunând că a ales astfel „varianta unui independent de o factură profesională excelentă”.
„Mi s-a părut soluția ideală…Bine, ideal ar fi fost Mugur Isărescu”, a spus Băsescu.
El a adăugat că, totuși, în perioadă de criză este imposibil să iei guvernatorul de la Banca Națională pentru a-l duce în fruntea Guvernului.
Potrivit lui Traian Băsescu, un astfel de gest „punea un semn de întrebare” pe capacitatea BNR de a ține sub control politicile din această perioadă.
Lucian Croitoru a declarat, joi, la Antena3, că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a susținut ideea desemnării sale drept premier. Croitoru a mai spus că Isărescu are o părere foarte bună despre desemnarea sa ca premier.
Întrebat care a fost reacția lui Mugur Isărescu, Lucian Croitoru a spus: „Foarte bună”. „De fapt, Mugur Isărescu a susținut această idee. Am avut o convorbire destul de lungă la telefon despre diverse probleme economice. Multe dintre ele le mai discutaserăm oricum…despre politica monetară, despre politicile Guvernului”, a adăugat Croitoru.
Croitoru a fost desemnat pentru funcția de premier, joi, de președintele Băsescu.