Băsescu: Îl rog pe Taubman să privească la sistemul bancar din țara lui când vorbește de corupție



Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la RRA,că ambasadorul american Nicholas Taubman, „ar trebui să privească în țara lui, la sistemul bancar”, înainte de a vorbi de corupția din România. Moderatorul emisiunii a spus că ambasadorul SUA, Nicholas Taubman, a declarat, înainte cu câteva zile de a pleca din România, că „rămânem o țară de corupți”, și l-a întrebat pe președinte dacă este de acodr cu această afirmație.
Traian Băsescu a răspuns: „Cred că expresia ambasadorului este și nemeritată și prea dură”. „Eu nu o voi comenta mai mult (expresia lui Taubman, n.r.) decât rugându-l să privească în țara dânsului la sistemul bancar”, a adăugat el.
Șeful statului a mai spus că în țara lui Nicholas Taubman „este un dezastru în sistemul bancar”, în care trezoreria SUA, oficial, „pompează 700 de miliarde ca să acopere, până la urmă, lipsa de corectitudine a sistemului bancar”, pentru că, „dacă era corect, nu ar fi ajuns în situația ca mari bănci să fie ținute cu injecții din bani publici”.
„Și este o invitație pe care eu o fac oricărui politician străin care privește la corupția din România, pe care nu o neg, atenție. Dar lecții nu prea ar trebui să mai primim, pentru că, uitați-vă la cei care ne dau lecții, ce se întâmplă în țările lor, exact în zona în care cinstea ar trebui să fie toatală: zona în care se lucrează cu banii”, a spus Băsescu.
Ambasadorul Statelor Unite la București, Nicholas Taubman, a declarat, joi, că actele de corupție nepedepsite scad încrederea și credibilitatea unei democrații, apreciind că într-un stat de drept, doar un sistem juridic independent, lipsit de intervenții politice poate înlătura corupția.
„Corupția este opusul democrației și al statului de drept. Actele de corupție nepedepsite scad încrederea și credibilitatea unei democrații și frânează creșterea economică și investițiile”, a spus Taubman.
Potrivit acestuia „într-un stat de drept, doar un sistem juridic independent, lipsit de intervenții politice, poate înlătura corupția”. „Singura soluție este asigurarea unei justiții echitabile și rapide, bazate pe litera legii pentru toți cetățenii”, a spus ambasadorul SUA la București, adăugând: „Fiți siguri, lupta împotriva corupției nu a fost o cruciadă personală condusă de Nick Taubman, ci este o prioritate a președintelui și a guvernului Statelor Unite ale Americii, a Uniunii Europene și a Organizației Națiunilor Unite”.
El a apreciat că se află „într-o companie aleasă” atunci când denunță corupția și vorbește despre „necesitatea de a instaura domnia legii”, adăugând că știe din discuțiile avute cu mulți români că și pentru aceștia problema corupției reprezintă o prioritate.