Băsescu îl invită pe Geoană la confruntări și întreabă: Vanghelie la Interne, Năstase la Justiție?



Traian Băsescu a reiterat, luni seară, invitația adresată lui Mircea Geoană de a participa la mai multe confruntări, acuzându-l pe acesta că evită dezbaterile și întrebându-l public dacă îi va desemna, ca președinte, pe Marian Vanghelie și Adrian Năstase la Interne și, respectiv, Justiție.
„Sunt pregătit în orice clipă pentru o dezbatere a problemelor României și a soluțiilor noastre pentru viitor. Regret că domnul Mircea Geoană are nevoie de timp să învețe să recite o poezie pe care i-o bagă în cap specialiștii, pentru că dânsul nu are foarte multe linii comune cu nevoile și cu prioritățile acestei țări și a acestui popor. El vrea să-și recite o poezie, pe care s-o învețe pe de rost, într-o singură emisiune, iar românii să ia de bună poezia. Nu vrea să se descopere capacitatea de a gândi a candidaților, capacitatea de a găsi ei înșiși soluții. Cred că domnul Geoană are oarecare motive să fugă de o astfel de dezbatere, la fel fugea și când am candidat împreună la alegerile pentru Primăria Capitalei, în 2004. Era singurul care nu venea la confruntări”, a spus Băsescu.
El l-a întrebat public pe Mircea Geoană dacă, în eventualitatea în care va câștiga alegerile prezidențiale, îl va desemna pe Marian Vanghelie ministru de Interne „cu responsabilități majore pentru dezordinea din țară” sau dacă Adrian Năstase va fi ministru de Justiție.
„Ar trebui să răspundă cât de rapid va pune în aplicare votul popular din 22 noiembrie, cu privire la Parlamentul unicameral și la reducerea numărului de parlamentari”, a mai spus Băsescu.
De asemenea, el a mai apreciat că Mircea Geoană propune o „Românie a lor, a rechinilor, nu o Românie a românilor”.
„Eu sunt cel care, în mod onest, am ținut România pentru români și sunt cel care va ține România pentru români și în următorul mandat. România a fost adusă, din interesele lui Mircea Geoană, într-o criză politică. (…) A făcut această ticăloșie pe care nimeni nu a făcut-o în cei 20 de ani de la Revoluție. A făcut-o doar pentru a avea suportul să spună că el poate aduce liniștea, stabilitate”, a mai spus Traian Băsescu.