„Pentru minciună și trucarea unor filmări, îi dau în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul și fac acest lucru deoarece au prezentat un film trucat”, a anunțat președintele Traian Băsescu într-o declarație de presă, cu referire la scandalul casetei trucate, cu imagini din timpul unui miting electoral din 2004, la Ploiești, în care ar lovi un copil.
“Înainte de orice, cred că presa care a introdus în circulație un film trucat ar trebui să răspundă în mod elementar la câteva întrebări. În primul rând, dacă înainte de a introduce filmul în circuitul public, acest film a fost verificat la Institutul Național de Expertiză”, a adăugat Traian Băsescu.
Președintele a mai spus că dorește să afle în mod special de la reprezentanți ai cotidianului Gardianul dacă măcar “după introducerea în circuitul public a unui film trucat au avut curiozitatea să facă o expertiză a acestuia”.
Românii nu mai pot fi manipulați
Traian Băsescu este de părere că, la 20 de ani de la Revoluție, românii nu mai pot fi păcăliți sau manipulați cu filme trucate, în care este amestecată viața unui copil: “Un copil care este supus unei presiuni mediatice extraordinare, doar în interesul candidatului Mircea Geoană, utilizându-se pentru aceasta filme trucate. Nu vreau să mă întreb cum s-ar fi simțit oricare dintre noi, dacă în această situație ar fi fost un copil al nostru”.
Președintele a susținut că în ultimele zile ale acestei campanii “a ieșit la suprafață toată mizeria din spatele lui Mircea Geoană”. “O mizerie pe care eu, în 2004, o calificam a fi sistemul ticăloșit. Și am văzut în aceste zile ieșiri publice ale domnului Patriciu, la Realitatea TV, domnul Patriciu care în timpul lui Iliescu și al lui Năstase a fost beneficiarul privatizării Rompetrol și Petromidia. L-am văzut pe domnul Vântu, cel care a escrocat peste 350.000 de români, care au rămas fără case, fără bani”, a explicat Traian Băsescu.
“Nici trustul lui Dan Voiculescu nu rămâne mai prejos în denigrare și atacuri la persoană”, el subliniind că folosirea trusturilor de presă în favoarea unui singur candidat este necinstită.
“Obiectivele acestor rechini ieșiți la suprafață, Voiculescu, Vântu, Patriciu, care manipulează conștiințe prin trusturile de presă sunt legate de ceea ce nu au putut să înhațe în timpul liniștii garantate de Iliescu, Adrian Năstase și Geoană, ca ministru de Externe, și sunt flămânzi să smulgă noi bucăți de pradă din economia românească”, a concluzionat Traian Băsescu.
Invitație la dezbatere
Șeful statului crede că toată această campanie murdară trebuie să înceteze, iar timpul rămas până la alegeri trebuie valorificat prin dezbateri între cei doi candidați, astfel încât românii să poată compara viziunile lor despre România.
După ce, zilele trecute, i-a aruncat mănușa contracandidatului său, invitându-l la dezbateri zilnice pe teme de interes pentru români, Traian Băsescu a reluat invitația. Și asta deoarece televiziunea publică, deși s-a oferit să organizeze două dintre dezbateri, și-a adus aminte că nu le poate face fără voia Parlamentului: “Îl invit pe Mircea Geoană la o întâlnire publică, la Palatul Parlamentului, duminică, la ora 20.00. De ce am ajuns la această propunere? La începutul săptămânii trecute, televiziunea publică a transmis către mine o invitație să particip la două dezbateri cu Mircea Geoană. Am răspuns imediat, spunând: luni și vineri, așa cum a propus televiziunea publică. Ieri am primit o scrisoare în care TVR spune că nu mai poate stabili datele dezbaterilor și că trebuie să se adreseze Birourilor Permanente ale celor două Camere. În mod categoric, domnul Sassu a intrat adânc în subordinea intereselor mogulilor”.
Președintele a adăugat că, pentru întâlnirea de duminică, lasă la latitudinea lui Mircea Geoană să aleagă televiziunile care vor transmite dezbaterea și moderatorii, fără negocieri între staff-urile de campanie.
“Românii trebuie să vadă punctele de vedere ale celor doi candidați, pentru a ști cum să-și orienteze opțiunea pe data de 6. În caz contrar, cred că Mircea Geoană poate primi o singură etichetă: laș”, a spus Traian Băsescu.
Totodată, Băsescu a cerut televiziunii publice ca, fără să mai aștepte aprobarea Biroului Permanent al Camerei, să mențină programul convenit deja cu staff-ul său de campanie.
Întrebări pentru Mircea Geoană
Traian Băsescu a declarat că, în cadrul acestor dezbateri, Mircea Geoană are de răspuns la mai multe întrebări: “Una foarte urgentă este dacă ne va asigura liniștea așa cum a asigurat-o Sorin Ovidiu Vântu celor 350.000 de păgubiți de la FNI. Poate are alte metode de asigurat liniștea, în afară de cele pe care le-a învățat de la creatorul său, Sorin Ovidiu Vântu. Aș spune că ar trebui să răspundă și la o întrebare legată de opiniile creatorului noului program economic al PSD-PNL, domnul Patriciu, care declară că patru din cinci bugetari trebuie să dispară din sistemul bugetar. Poate aflăm metoda și soluțiile prin care Mircea Geoană va împlini aceste deziderate. Sau ce a stabilit bun pentru țară la Moscova”.
Poziție
Băsescu: „Îi dau în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul”
