Băsescu: Fără cele 2 tranșe de la FMI și UE putem fi în imposibilitatea de a plăti salarii și pensii



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că „fără să tragem cele două tranșe de la FMI și UE în octombrie, noiembrie, decembrie, putem fi în imposibilitatea de a plăti salariile și pensiile”.
Traian Băsescu a avertizat că fără tragerea celor două tranșe de la FMI și UE, în noiembrie și decembrie vor fi dificultăți.
„Fără să tragem cele două tranșe de la Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europenă, în luni lunile octombrie, noiembire, decembrie, deci în acest orizont de timp, avem dificultăți sau, s-o spun foatrte deschis: Putem fi în imposibilitatea de a plăti salariile și pensiile. Asta cu atât mai mult cu cât astăzi (miercuri, n.r.), la Curtea Constituțională s-a amânat Legea pe care Guvernul și-a asumat răspunderea și care viza realizarea de economii prin concediu fără plată zece zile la aparatul bugetar. Asta ne pune în dificultate (…) Vreau să se înțeleagă foarte bine, prima criză pe care o avem este cea economică, iar criza politică trebuie rezolvată găsind formule să susținem criza economică”, a spus Traian Băsescu.