Băsescu: E corect că Guvernul a stabilit standarde de costuri pentru funcționarii administrațiilor



Președintele Traian Băsescu a declarat vineri, că prin introducerea standardelor de costuri în administrațiile locale se urmărește optimizarea funcționării acestora și că, după trecerea crizei, creșterea economică va fi mai bine valorificată dacă administrațiile sunt dimensionate corect.
„Criza economică nu iartă pe nimeni. Și din acest punct de vedere, în mod categoric, administrația locală e una dintre structurile care trebuie să se adapteze crizei, nu atât din punct de vedere al producției, cât din punct de vedere al funcționării. Cred că este corectă abordarea Guvernului de a stabili standarde de costuri pentru funcționarii administrațiilor”, a declarat, la o întâlnire cu aleșii locali din județul Dâmbovița, Traian Băsescu.
Șeful statului a susținut că nu este posibil ca o comună cu 5.000 de locuitori să aibă, de exemplu, 12 funcționari, și o alta cu același număr de cetățeni să aibă 96 de funcționari.
„E clar că undeva, ceva e în neregulă. E clar că, respectând autonomia locală, având în vedere că sunt bani de la buget, din taxele populației, lucrurile trebuie optimizate și cred că asta ne-a ajutat să învățăm că optimizarea costurilor este un act esențial. Dacă până la trecerea crizei vom avea administrațiile ajustate și dimensionate corect cu misiunea pe care o au, cu certitudine vor valorifica mult mai bine momentele de creștere economică”, le-a spus președintele Băsescu, aleșilor locali din Dâmbovița.
În ceea ce privește descentralizarea administrațiilor locale, Băsescu a afirmat că „lucrurile au început să se miște” și că marea confruntare a administrațiilor locale o reprezintă școala.
„Deja legea este în Parlament, Guvernul și-a asumat răspunderea. Dacă nici astăzi nu se depune moțiune de cenzură, aveți școlile în responsabilitate”, a adăugat șeful statului, precizând că reprezentanții administrațiilor locale nu vor avea în grijă salarizarea profesorilor, aceasta fiind asigurată de la Consiliul Local.