Președintele Traian Băsescu a spus, duminică, după înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga, că a mers la Petrileni pentru că așa i s-a părut „frumos”, iar 21 de ani cât a lucrat împreună cu președintele democrat-liberal nu se pot șterge din cauza opiniilor politice diferite, informează Mediafax.Președintele Traian Băsescu a spus că a mers la Petrileni, județul Bihor, unde a avut loc înmormântarea tatălui liderului PDL,Vasile Blaga, pentru că așa i s-a părut „frumos” și pentru că și acesta a fost la înmormîntarea mamei sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.”Așa e frumos, și el a venit când au murit părinții mei, și când a murit mama, și când a murit tata. Ne ducem unii la alții, că așa-i viața, chiar dacă avem păreri politice puțin diferite, 21 de ani cât am lucrat împreună nu se șterg doar pentru că ai o părere diferită în politică. În orice caz, a fost impresionantă slujba, emoționantă”, a spus Băsescu.Totodată, Vasile Blaga a declarat corespondentului MEDIAFAX că Traian Băsescu a prezentat condoleanțe întregii familii aflate în locuința părinților săi.