Băsescu: Decizia CC legată de ANI este puțin exagerată, aleșii acceptă publicarea averilor



Președintele Traian Băsescu a apreciat ieri, după consultările cu formațiunile politice, că aleșii, odată cu depunerea candidaturii, și-au depus și declarațiile de avere, ceea ce reprezintă „o acceptare tacită de a-și face publice averile” și a susținut că decizia CCR a fost „puțin exagerată”.
„Cred că, în decizia sa, Curtea Constituțională a exagerat dintr-un motiv simplu: nu este o chestiune de confidențialitate sau de secret al datelor personale și informațiilor persoanele averea demnitarilor. În momentul de față nu avem niciun demnitar care să fi fost ales înainte de apariția legii de funcționare a ANI. Deci toți au fost aleși după 2007, fie că vorbim de alegerile locale, legislative, de alegerile prezidențiale sau chiar de alegerile pentru Parlamentul European… deci toți cei care sunt vizați de legea ANI, mai puțin judecătorii, dar se pare că aici avem o problemă, au știut că trebuie să dea o declarație de avere cu datele precise ale bunurile pe care le dețin”, a declarat Traian Băsescu, specificând faptul că este vorba despre un comentariu personal care nu mai poate influența în niciun fel deciziile CCR.
El a mai spus că cei vizați, dacă nu doreau să-și facă publică averea, puteau să nu candideze la funcții de consilieri, primari, parlamentari, miniștri sau de președinte al României.
„Mai mult decât atât, toți acești aleși, odată cu depunerea candidaturii, și-au depus și declarațiile de avere. Este o acceptare tacită de a-și face publice averile. Este un comentariu personal, care mă face să apreciez puțin exagerată decizia Curții, având în vedere cîă toți oamenii politici, de la nivel local până la cel mai înalt nivel știu și au optat să-și facă publice averile. Știu de existența obligației de a-și face publice averile”, a conchis șeful statului.