Băsescu cere reexaminarea legii de aprobare a Memorandumului dintre statul român și Rompetrol



Președintele Traian Băsescu solicită Parlamentului reexaminarea legii privind aprobarea Memorandumului de înțelegere încheiat între statul român și Rompetrol, semnat la București la 15 februarie, în sensul respingerii acestei legi.
Președintele a retrimis spre reexaminare în Parlament Legea de aprobare a Memorandumului de înțelegere încheiat între statul român și The Rompetrol Group N.V., prin care KazMunaiGaz răscumpăra de la Ministerul Economiei cu 200 milioane dolari un pachet de 26,69% din acțiunile Rompetrol Rafinare.
„Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marți, 2 iulie a.c., cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Memorandumului de înțelegere încheiat între statul român și The Rompetrol Group N.V. semnat la București la 15 februarie 2013, pe care a trimis-o Parlamentului României, în temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituția României”, precizează un comunicat de presă transmis MEDIAFAX de Președinție.
În scrisoarea privind reexaminarea trimisă de șeful statului către Vasile Zgonea, președintele Camerei Deputaților, prin care solicită respingerea acestei legi, se arată că cele două părți semnatare își asumă un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group N.V. a unui pachet minoritar de acțiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Rompetrol Rafinare S.A., deținut în prezent de Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) în schimbul a 200 de milioane dolari SUA.
„Ca o premisă a implementării tranzacției mai-sus amintite, OPSPI va face demersuri utile și necesare pentru ca toate procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești și măsurile administrative inițiate împotriva S.C. «Rompetrol Rafinare» – S.A. să înceteze. De asemenea, cele două părți stabilesc constituirea unui fond de investiții kazah-român, sub forma unei societăți cu structura acționariatului 80% The Rompetrol Group și 20% statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic. Așadar, legea supusă reexaminării are un caracter individual, ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres, pentru realizarea tranzacției cu The Rompetrol Group N.V., o societate cu sediul în Strawinskylaan 807, Amsterdam, Olanda. Această soluție legislativă nu reglementează o relație socială generală, ci o prealabilă înțelegere, adică un acord de voință între The Rompetrol Group N.V. și Guvern”, argumentează președintele Băsescu în cererea de reexaminare.
De asemnea, șeful statului arată că „în situația de față, stingerea litigiilor respective se putea realiza pe calea unei tranzacții între Ministerul Finanțelor Publice și The Rompetrol Group N.V., printr-o hotărâre adoptată de Guvern, potrivit competenței sale de administrare a proprietății statului”.
„Totuși, Guvernul a ales calea unei inițiative legislative, pe care a depus-o în Parlament. În urma adoptării de către Parlament a proiectului de lege amintit, puterea legislativă a încălcat dispozițiile Articolului 1 alineatul (4) din Constituția României, deoarece și-a arogat competența de legiferare, cu încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat”, mai afirmă președintele Băsescu.
Premierul Victor Ponta aprecia săptămâna trecută, în vizita oficială de la Astana, că România speră că va fi pentru Kazahstan un partener special în Uniunea Europeană și locul preferat de investiții în economie, adăugând că fondul de investiții de un miliard de dolari convenit de Guvern cu Rompetrol poate asigura dezvoltare economică și locuri de muncă în România.
„Am avut voința politică de a lua o decizie și de a finaliza diferendul care există între Guvernul României și grupul Rompetrol. Cred că am făcut foarte bine și că mesajul cel mai clar este că împreună trebuie să ne gândim în viitor cum dezvoltăm relațiile noastre economice. Am încredere ca acel fond de investiții de un miliard de dolari convenit de Guvern și Rompetrol va crea dezvoltare economică și locuri de muncă în România.Cu sprijinul autorităților din Kazahstan, și firmele românești de IT, din domeniul producției de energie sau al infrastructurii pot avea acces la piața de aici și pot participa la dezvoltarea economică”, a afirmat Ponta.
Curtea Constituțională (CC) a respins săptămâna trecută cu majoritate de voturi, obiecția de necunostituționalitate asupra legii privind aprobarea Memorandumului de înțelegere încheiat între statul român și Rompetrol, formulată de opoziție. Obiecția de neconstituționalitate formulată de 80 deputați a fost respinsă pe motiv că este neîntemeiată, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de CC.
În 29 mai, Mircea Toader a anunțat că opoziția a atacat la Curtea Constituțională legea respectivă.
Plenul Camerei Deputaților a aprobat, în 21 mai, cu 233 de voturi „pentru”, 63 de voturi „împotrivă” și 26 de abțineri, proiectul de lege privind memorandumul încheiat între statul român și grupul Rompetrol.
Deputații PPDD și PDL au anunțat atunci că au votat împotriva acestui memorandum, întrucât consideră că va aduce prejudicii statului român.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, declara, în 9 mai, că dacă Parlamentul nu este de acord cu prevederile memorandumului pentru Rompetrol toate înțelegerile vor fi anulate și se va merge pe formula „ori totul ori nimic” și susținea că statul ar fi fructificat orice altă șansă de a obține mai mulți bani.
Guvernul a anunțat că statul va încasa 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet de 26,69% din acțiunile Rompetrol Rafinare (RRC), iar 25 milioane dolari din suma totală reprezintă prima convenită pentru dobândirea de către grupul Rompetrol a majorității absolute de vot la Rompetrol Rafinare.
Statul român își va menține o participație nediluabilă de 18% pe o perioadă de trei ani, iar după expirarea acestei perioade va avea posibilitatea să implementeze o nouă procedură de privatizare pentru vânzarea acesteia. În această perioadă, conform înțelegerii, nu va interveni nicio reducere sau diluare a participației OPSPI la capitalul social al Rompetrol Rafinare.
La finalul acestei perioade, grupul Rompetrol este de acord să participe în cadrul „oricărei proceduri de privatizare” prin care OPSPI va vinde acțiunile rămase și să ofere un preț care să reflecte „valoarea justă” a acestor acțiuni, valoare care va fi determinată la momentul vânzării.