Președintele Traian Băsescu a anunțat, miercuri, la Alexandria, că începând de luni crescătorii de vaci și de oi vor putea să primească 90% din valoarea diferenței subvenției pe care aceștia trebuia s-o primească în februarie.
„De la CEC vor putea să primească acești bani începând de luni, BCR și BRD au semnat astăzi, iar Raiffeisen va semna până diseară. Diseară voi face publice acordurile cu băncile. Am vrut să-mi acopăr obligația pe care mi-am luat-o săptămâna trecută la întâlnirea cu fermierii”, a declarat Traian Băsescu în timpul unei întâlniri cu agricultorii din județul Teleorman.
El a anunțat că, crescătorii de bovine vor primi câte 334 de lei pe cap de bovină, iar cei de oi câte 26 de lei pe ovină. „Sunt și crescători care s-ar putea să vrea să li se rețină această diferență, 10% din valoarea diferenței va fi reținută de bancă, iar regularizarea se va face în februarie”, a spus Băsescu.
Un grup de reprezentanți ai asociațiilor crescătorilor de ovine și taurine s-au deplasat, miercuri dimineață, la Cotroceni, pentru a se întâlni cu șeful statului, potrivit înțelegerii de săptămâna trecută, dar au fost rugați să revină la ora 18.00 pentru că președintele nu se află în București.
Ei s-au arătat nemulțumiți de faptul că nu se pot întâlni cu șeful statului, deși fuseseră chemați la Cotroceni chiar de Traian Băsescu. Fermierii au fost rugați de reprezentanții Președinției să aștepte, iar după câteva minute, au fost invitați să revină la Cotroceni la ora 18.00 pentru a discuta cu șeful statului. Cei opt reprezentanți ai crescătorilor de animale au fost asigurați că discuția cu șeful statului va fi una constructivă, iar situația se va detensiona.
Președintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine, Costel Caraș, prezent la Cotroceni, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este nemulțumit de această amânare a discuțiilor și că nu este foarte încrezător într-un rezultat pozitiv al întâlnirii cu președintele Băsescu. El a menționat însă că reprezentanții se vor duce la întâlnirea de la ora 18.00.
„Își bat joc de noi. Am sunat ieri (marți, n.r.), de sute de ori la Cotroceni să întreb la ce oră putem vorbi cu președintele și nu mi-a răspuns nimeni. Nu prea cred că se va rezolva ceva, din informațiile mele, președintele are bani doar pentru 1% din crescătorii de ovine și bovine, cel mai probabil vom continua proteste joi și vineri”, a spus Caraș.
Președintele Traian Băsescu a avut programate, miercuri, începând de la ora 10.00, deplasări în județul Argeș, la Renault, și în Alexandria, la o dezbatere pe teme de agricultură și la un miting electoral. Președintele împlinește, miercuri, 58 de ani.
Costel Caraș declara, marți seară, agenției MEDIAFX, că o delegație a fermierilor se va prezenta, miercuri, la ora 9.00, la Palatul Cotroceni, sperând să găsească rezolvare la problemele lor. „Din câte am auzit, vor să inventeze o schemă care să mai prelungească agonia, dar noi nu vom accepta acest lucru”, spunea Caraș.
Președintele Traian Băsescu le-a promis fermierilor care au protestat, săptămână trecută, la ministerele Agriculturii și cel al Finanțelor, precum și la Cotroceni, că va căuta o soluție pentru ca o nouă tranșă din subvenția pentru crescătorii de animale să le fie plătită acestora în decembrie, fără a preciza cuantumul sumei. El i-a chemat pe protestatari, miercuri, la Cotroceni. Fermierii au decis atunci să renunțe la proteste, deși aveau autorizație pentru miting până vineri. Costel Caraș spunea că dacă nu vor primi asigurări scrise că-și vor lua banii, vor reveni în Capitală în număr „de cinci ori mai mare”.
Ulterior, premierul interimar, Emil Boc, a declarat că Guvernul lucrează la un mecanism care să permită fermierilor să primească în 2009 subvenția integrală pentru creșterea animalelor, derulat prin intermediul CEC, care să recupereze ulterior, în luna februarie, o parte din fonduri. El a afirmat că a discutat despre acest mecanism și cu Traian Băsescu.
CEC Bank și Agenția de Plăți pentru Intervenții în Agricultură (APIA) au semnat, luni, o convenție prin care crescătorii de ovine și bovine pot accesa credite prin care să acopere subvențiile pe cap de animal neacordate integral de către stat, a anunțat marți banca.
Pentru asigurarea în anul 2009 a resurselor financiare necesare desfășurării activității de producție de către producătorii agricoli care dețin efective de bovine, ovine și caprine, până la încasarea de la APIA a sumelor aferente celei de a doua tranșe, CEC va acorda credite reprezentând cel mult 334 lei/cap bovină și 26 lei/cap ovină.
Garanția FGCR pentru creditele acordate de bancă va reprezenta maxim 50% din valoarea creditului.
Pentru aprobarea cuantumului plății naționale directe complementare în sectorul zootehnic, pentru specia bovine, în anul 2009, s-a aprobat acordarea sumei de 571 lei/cap bovină, în limita sumei totale de 771 milioane lei, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru anii 2009 și 2010.
Această primă se acordă în două tranșe, iar prima tranșă, în valoare de 200 lei/cap bovină, a fost plătită deja de către APIA.
Totodată, pentru specia ovine/caprine, în anul 2009, s-a aprobat acordarea sumei de 44 lei/cap ovine și caprine, în limita sumei totale de 281,2 milioane lei.
Această primă se acordă în două tranșe, iar prima tranșă, în valoare de 15 lei, a fost, de asemenea, plătită.