Băsescu: ANI a fost practic desființată spre marea veselie a unora



Președintele Traian Băsescu a spus, marți, în deschiderea consultărilor cu Guvernul, că, în urma deciziei CC, ANI a fost practic desființată, „spre marea veselie a unora și spre marele deserviciu făcut României”, el adăugând că dorește să audă punctul de vedere al miniștrilor asupra acestui subiect.
„Practic, ANI a fost desființată prin hotărârea Curții Constituționale. Ea nu mai are atribuțiuni, spre marea veselie a unora și spre marele deserviciu făcut României”, a spus șeful statului.
Președintele a spus că dorește să afle părerea miniștrilor pe această temă, deși nu era un subiect în scrisoarea trimisă.
„România reușise să se recredibilizeze în procesul de a elimina clauza de slavgardare pe justiție și, pe urmă, în procesul de a diminua timpul de monitorizare în faza în care ne aflăm acum, printre altele, și prin funcționarea ANI”, a mai spus președintele.
Curtea Constituțională (CC) a constatat, săptămâna trecută, că anumite prevederi ale Legii privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate sunt neconstituționale, inclusiv articolul 13 care stabilește atribuțiile ANI, respectiv verificarea declarațiilor de avere și interese, controlul depunerii la termen a acestora, constatarea neconcordanțelor sau a nerespectării hotărârilor legale, constatarea incompatibilităților și sesizarea organelor de urmărire penală, dar și aplicarea sancțiunilor.
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Râmnicu Vâlcea, că Guvernul ar putea modifica prin Ordonanță de Urgență Legea ANI, după ce Curtea Constituțională va redacta motivarea deciziei de a declara neconstituționale mai multe articole din Legea privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției.