Băsescu: Am semnat revocările miniștrilor care au demisionat



Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a semnat, la propunerea premierului Emil Boc, decretele de revocare din funcție a miniștrilor care și-au depus demisiile.
„La solicitarea primului ministru am semnat decretele de revocare a tuturor minisștrilor care au demisionat astazi (joi, n.r.) din Cabinet”, a spus Băsescu.
Miniștrii PSD și-au depus, joi, demisiile, după ce președintele Băsescu a semnat revocarea din funcție a lui Dan Nica și numirea ca interimar la conducerea MAI și în funcția de vicepremier a lui Vasile Blaga.