Băsescu a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pe 2010



Președintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretele de promulgare a bugetului de stat și a celui privind asigurările sociale pe 2010, informează Președinția.
Președintele Traian Băsescu a semnat luni decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2010 și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Legea bugetului de stat pentru anul 2010 și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2010 au fost adoptatate, pe 14 ianuarie, de Parlament.
Șeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, a declarat, luni, după o întrevedere cu oficiali din Ministerul Transporturilor și Ministerul Economiei, că merge să se întalnească cu președintele Traian Băsescu.
O misiune a FMI se află în perioada 20-27 ianuarie în România pentru a doua și a treia revizuire a acordului stand-by, în vederea eliberării a două tranșe, în valoare cumulată de 2,3 miliarde de euro.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.