Barele lor și berile noastre

Numai asta n-am avut pînă acum: scandal la nivel planetar pentru o reclamă! E vorba, desigur, despre celebrul spot publicitar în care Ronaldinho lovește, din voleu, de pe la 16 metri, de patru ori la rînd transversala. O fi tehnică dusă la limitele desăvîrșirii? O fi tehnologie pe computer ca-n „Războiul stelelor”? O fi… osia de la brișcă, din celebrul hit studențesc!? „Nu, că aia nu se mișcă”, zice textul în continuare. În timp ce în clipul cu pricina se vede clar cum vibrează bara. Sigur că pare aproape imposibil să atingă de patru ori la rînd bara aia ovoidală perfect pe centrul ei, astfel încît mingea să-ți revină tot ție, numai bine de lovit încă o dată. Dar numai faptul că zicem „aproape” face ca improbabilul să devină puțintel posibil! Să nu credeți că Ronaldinho este primul care contestă legile fizicii și ale percepției noastre asupra realității. Prin anii ’60 a mai existat un fenomen pe nume Omar Sivori, un argentinian stabilit în Italia. Juca la Juventus, iar cînd a fost o dată accidentat, la revenire a fost trimis să joace la echipa de tineret-rezerve. Ei bine, deși era extremă, Sivori a jucat atunci atunci portar. Și tot meciul s-a ambiționat să degajeze mingea, după auturile de poartă, așezat invers, adică cu fața spre propria-i poartă! Punea mingea pe linia de 6 metri, își lua elan, apoi o trimitea în bara porții proprii, de unde mingea ricoșa spre centrul terenului! Cică a făcut-o de vreo 12 ori în tot meciul, fără să greșească o singură dată! La noi, încă mai demult, celebrul Baratki, la sfîrșitul antrenamentelor, executa lovituri libere în două feluri: fie mîzgîlea pe bară, cu creta, niște „X”-uri pe care le ștergea cu mingea șutată de la 20-25 de metri, fie punea pe bară sticle de bere pe care le lovea, tot cu mingea, de la aceeași distanță, zice-se că fără greșeală. Mă tot întreb: oare cîți fotbaliști români din ziua de azi stau după antrenament să exerseze lovituri la sticla de bere pusă pe bară? Mai degrabă le „lovesc” pe alea așezate ordonat la… bar! Poate și de asta mi se pare, mai mult decît altora, că performanțele țin mai degrabă de magie decît de muncă. Iar asta se explică prin confuzia pe care o facem, mereu, între bare și beri.