Anchetă

Bărbatul găsit înjunghiat în casă a fost omorât. Poliția îl caută pe criminal

Bărbatul găsit înjunghiat în casă a fost omorât
Bărbatul găsit înjunghiat în casă a fost omorât

Autopsia cadavrului bărbatului de 51 de ani găsit mort în cursul zilei de joi, 3 octombrie, într-o casă din Mușenița a arătat că acesta a fost ucis. De altfel, aceasta era și prima ipoteză de lucru a procurorului criminalist care a preluat ancheta, dar și a polițiștilor de la IPJ Suceava. Și asta pentru că Radu Florin Lăzărescu a fost găsit pe jos, cu multiple plăgi înjunghiate, inclusiv în zona gâtului. Probabilitatea ca aceste plăgi să fi fost urmarea unui accident casnic era minimă, iar autopsia a eliminat-o. Acum, anchetatorii trebuie să dea de urma criminalului, sens în care au avut loc audieri, dar au fost ridicate și imagini surprinse de camerele de supraveghere pe care oamenii din Mușenița le aveau.
Radu-Florin Tudurean, primarul comunei Mușenița, a mărturisit că îl știa pe decedat de foarte mulți ani, iar faptul că în sat a avut loc o crimă nu face decât să sporească starea de neliniște în rândul oamenilor.
”Era o persoană pașnică și care nu a creat probleme niciodată. Nu consuma nici băuturi alcoolice de 10-15 ani, iar ca bani nu stătea deloc bine, așa încât nu văd de ce să fi dorit cineva să-l tâlhărească. Toată comunitatea a rămas fără cuvinte și acum așteptăm să vedem ce s-a întâmplat cu adevărat. La noi în comună nu au avut loc astfel de evenimente și suntem îngrijorați”, a precizat primarul din Mușenița.

Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol

Un mort și trei răniți după ce un microbuz a fost ciocnit frontal de un tir, între Stroiești și Ilișești