Bărbatul în vârstă de 56 de ani din comuna Mitocul Dragomirnei aflat în stare critică la spital după ce, luni noapte, a fost lovit în cap cu un topor, a căzut victima consăteanului cu care a mers la băut într-o crâșmă din sat. Individul cercetat pentru tentativă de omor, Petru Hoștiuc, în vârstă de 43 de ani, susține că nu-și mai aduce minte nimic din seara respectivă, din cauza consumului exagerat de alcool.
L-a atacat din spate și i-a dat de două ori cu toporul în cap Luni seară, victima, Gheorghe Cazac, a petrecut mai multe ore într-un bar din satul Moldoveni, fiind văzut la masă cu o singură persoană, Petru Hoștiuc. Cei doi locuiesc în apropiere unul de altul și au mai fost văzuți de câteva ori împreună, la localul din sat.
La un moment dat, cei doi au părăsit localul, femeia de la bar declarând anchetatorilor că nu a sesizat ca aceștia să fi avut discuții contradictorii.
În scurt timp, la ora 22.45, oamenii legii de la postul de poliție din comună au fost sesizați că un bărbat zace pe imașul din comună, plin de sânge în zona capului.
Personalul medical sosit la fața locului l-a găsit pe Gheorghe Cazac în stare gravă, după transportarea la spital acesta intrând în comă.
Examinarea medico-legală a concluzionat că bărbatul a fost lovit violent în cap, din spate, agresorul aplicându-i două lovituri violente de topor, care i-au produs plăgi contuze epicraniene.
Marți seară, echipa de judiciariști a Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, care a efectuat cercetări la fața locului sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, l-a reținut drept principal suspect pe Petru Hoștiuc, pe numele său fiind emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ieri, individul a fost dus în fața magistraților de la Tribunalul Suceava, cu propunere de emitere a unui mandat de arestare pentru 29 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, măsura fiind însușită de judecători.
Șansele de supraviețuire ale victimei, aproape nule Pe parcursul audierilor, bărbatul a declarat că în seara respectivă a consumat mult alcool și nu-și mai aduce aminte ce a făcut. El a mai susținut că nu el este autorul, bazându-se pe faptul că nu ar fi avut nici un motiv să-și atace consăteanul.
Anchetatorii spun însă că au probe certe care îl incriminează pe bărbat.
Mobilul jafului este aproape exclus în acest caz, cel mai probabil fiind vorba de un conflict spontan, izbucnit pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
În ceea ce privește starea victimei, șansele sale de supraviețuire sunt aproape de zero. Marți dimineață, Gheorghe Cazac a intrat în comă de gradul IV, având sângerare cerebrală masivă, și fiind ținut în viață doar de aparate.





