O gravă faptă de tâlhărie și lipsire de libertate s-a petrecut acum câteva zile, în plină zi, în municipiul Suceava. Un bărbat a fost legat și lipsit de libertate de trei indivizi, care l-au deposedat prin violență de suma de 15.000 de euro. Cel considerat a fi autorul principal al faptei a fost prins după câteva ore de polițiștii suceveni, între timp fiind și arestat preventiv.
Pe 11 iulie, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de faptul că un bărbat care conduce o mașină înmatriculată în Botoșani se îndreaptă spre județul vecin, după ce a comis o tâlhărie la Suceava. Respectivul, Ion Acsiniuc, în vârstă de 45 de ani, a fost interceptat și blocat în trafic pe DN 29 Suceava-Botoșani, asupra sa fiind găsită și suma de 15.000 de euro, sustrasă de la victimă.
Din cercetările ulterioare ale polițiștilor judiciariști suceveni a rezultat că agresorul și victima se cunosc, ambii fiind originari din Republica Moldova și locuind în Suceava. Scopul întâlnirii lor din ziua de 11 iulie a fost de a tranzacționa o mașină. Ion Acsiniuc a avut însă alt plan, legat de o datorie pe care pretinde că o avea de recuperat de la Eduard A., în vârstă de 42 de ani, și el din Suceava. Sub pretextul tranzacționării mașinii, primul ar fi știut că celălalt bărbat are bani asupra sa. Așa că ar fi pus la cale un plan de a pune mâna pe acei bani, în contul pretinsei datorii.
Ion Acsiniuc, ajutat de doi complici, ar fi mers cu victima pe strada Universității din Suceava (în zona de după unitatea de pompieri), sub pretextul de a vedea o mașină de vânzare, iar acolo, în parcarea Unității Fitosanitare, ar fi acționat violent față de bărbatul de 42 de ani. Acesta a reclamat că a fost sechestrat, lovit și deposedat de cei 15.000 de euro. După ce victima a sunat la 112 și a precizat datele de identificare ale mașinii, atacatorul a fost prins de polițiști.
Polițiștii judiciariști suceveni, sub coordonarea unui procuror, l-au pus sub acuzare pe Ion Acsiniuc pentru tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal. Victima sa are inclusiv certificat medico-legal care atestă leziunile suferite.
Ulterior, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Judecătoria Suceava a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Ion Acsiniuc.
Ancheta este în plină desfășurare, atât cu privire la întreaga activitate infracțională a bărbatului arestat, cât și cu privire la cei doi complici și rolul pe care l-ar fi avut aceștia. Nu este încă foarte clar dacă aceștia au participat efectiv la agresiune.
Inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.





