Inundații

Bărbat din Straja, găsit mort în apele râului Suceava

Râul Suceava la Straja
Râul Suceava la Straja

Corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit, ieri dimineață, în comuna Straja, pe o insulă formată de apele învolburate ale râului Suceava, al cărui debit a crescut foarte mult în urma ploilor din ultima perioadă. Consilierul primarului de Straja, Vasile Juravle, a declarat că bărbatul a fost identificat de autorități ca fiind un localnic, Ioan P., în vârstă de 52 de ani. ”Cadavrul a fost găsit astăzi dimineață, la ora 8.30, în albia râului Suceava, pe o insuliță formată de ape”, a spus consilierul Juravle.
Din cauza nivelului ridicat al apei, procedura de transport al corpului neînsuflețit la un drum forestier a fost destul de complicată, astfel încât autoritățile locale au cerut sprijinul pompierilor militari.
Ioan P. era necăsătorit și locuia singur. Echipele de la medicină legală și criminaliștii care au mers la fața locului vor stabili cauza decesului și circumstanțele în care s-a produs moartea bărbatului.

Recomandări

Bărbat găsit mort în râul Dorna, la puțin timp după ce a pierdut trenul care urma să îl aducă la Suceava