Cadavrul unui bărbat din Siret, dat dispărut de mai multă vreme, a fost găsit la sfârșitul săptămânii trecute chiar în curtea casei, înghețat și acoperit de zăpadă.
Polițiștii îl căutau pe Vasile A. (55 de ani) de săptămâna trecută, după ce vecinii au anunțat că nu l-au mai văzut de mai multe zile.
Acasă nu era, iar polițiștii au început să facă verificări la unitățile medicale, la Serviciul de Ambulanță, însă nici o veste de bărbatul dispărut.
Vinerea trecută, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu, polițiștii s-au dus din nou la locuința respectivului și, cum zăpada s-a topit în ultimele zile, au observat trupul neînsuflețit al dispărutului lor, chiar în curtea locuinței acestuia.
Cadavrul era înghețat și acoperit în mare parte de un strat de zăpadă.
La necropsie, medicii legiști au concluzionat că Vasile A. a murit în urma șocului hipotermic, însă urmează să fie stabilite împrejurările decesului.
Bărbatul suferea de TBC și, potrivit poliției, obișnuia să consume cantități mari de alcool.
Anchetatorii exclud comiterea unei fapte penale.