Atacat pe un imaș

Bărbat băgat în spital de vecinul lui

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, a ajuns marți după-amiază la Urgențele Spitalului Județean Suceava, în stare destul de gravă, după ce a fost bătut de vecinul lui.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, agresiunea a avut loc luni seară, în jurul orei 20.00, când victima, Nicolae L. traversa un imaș, îndreptându-se spre domiciliu.
La un moment dat a fost ajuns din urmă de vecinul său, Vasile V., de 51 de ani, care l-a lovit cu un corp contondent în cap, după care i-a aplicat mai multe lovituri în diferite zone ale corpului.
„Victima a fost internată la Spitalul Municipal Rădăuți, iar a doua zi a fost transferată la Spitalul Județean Suceava și internată la Secția Ortopedie, fiind diagnosticată cu politraumatism, traumatism cranio cerebral cu plagă occipitală, traumatism abdominal cu contuzie toracică, multiple echimoze”, a transmis purtătorul de cuvânt al poliției județene, inspectorul principal Ionuț Epureanu, precizând că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Recomandări

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Femeie însărcinată și un bărbat de 77 de ani, duși la spital după ciocnirea dintre un tir și un autoturism