Vicovu de Jos

Bărbat accidentat mortal în timp ce se deplasa pe marginea drumului

Un bărbat a fost accidentat mortal, marți seara, de o tânără de 19 ani, aflată la volanul unui autoturism care circula pe DN 2H, în afara localității Vicovu de Jos. Bărbatul, a cărui identitate a fost aflată câteva ore mai târziu, se deplasa pe partea dreaptă a drumului în momentul în care a fost izbit violent de autoturismul marca Opel Vectra condus de tânăra de 19 ani, din comuna Gălănești.
Femeia, care conducea un autoturism cu volanul pe partea dreaptă, le-a povestit polițiștilor că în timp ce conducea autoturismul, în jurul orei 23.40, i-a apărut brusc în față silueta unui bărbat care circula în interiorul părții carosabile, în aceeași direcție de mers și fără a avea îmbrăcăminte reflectorizantă, pe care nu l-a mai putut evita, lovindu-l în plin. Polițiștii ajunși la fața locului au demarat cercetările pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului, iar în primă fază nu l-au putut identifica pe cel care și-a pierdut viața în accident.
Conducătoarea auto a fost verificată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma continuării cercetărilor, miercuri dimineață a fost identificată victima accidentului, fiind vorba despre Traian Cârstean, un bărbat de 74 de ani, din comuna Vicovu de Jos. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a modului de producere a accidentului mortal.

Recomandări

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens