Propunere

Barbă propune ștergerea datoriilor școlilor către Termica

Barbă propune ștergerea datoriilor școlilor către Termica
Barbă propune ștergerea datoriilor școlilor către Termica

– Debitele care se ridică la 84 de miliarde de lei, a spus Barbă, ar putea fi preluate la datoria publică sau de către firma care va cumpăra Termica în urma privatizării acesteia
Consilierul local democrat Niculai Barbă (foto) propune ștergerea datoriilor școlilor din municipiul Suceava către producătorul și distribuitorul de energie termică, Termica SA. Barbă consideră că debitele unităților de învățământ către Termica, cifrate la 84 de miliarde de lei vechi, nu vor putea fi achitate niciodată și că ele ar putea fi preluate la datoria publică sau de către firma care va cumpăra societatea al cărei acționar unic este Consiliul Local Suceava în urma privatizării acesteia. „Problema ar trebuie să fie dezbătută cu responsabilitate de conducerea Termica, directorii de școli, reprezentanții Primăriei și ai Consiliului Local. O soluție ar fi ca la negocierile privind privatizarea Termica una din clauze să se refere la preluarea acestor datorii de către viitorul acționar majoritar. Apoi, trebuie văzut dacă este posibilă preluarea debitelor la datoria publică. Trebuie să găsim soluții pentru că, dacă aceste datorii vor rămâne la școli, este puțin probabil că vor putea fi achitate vreodată”, a declarat Barbă. El a arătat că nici bugetul local nu poate acoperi debitele școlilor către Termica. Niculai Barbă a ținut să precizeze că datoriile s-au acumulat în câțiva ani de zile și a respins intenția conducerii Termica de a-i acționa în judecată pe directorii de școli pentru abuz în serviciu pentru că au achitat alți furnizori și au neglijat plățile la energia termică. „Datoriile s-au acumulat din perioada administrației PSD și cei de la Termica puteau să facă astfel de demersuri încă de atunci dar se pare că nu au avut curaj”, a spus Barbă. Cele mai mari datorii către Termica, 20 de miliarde de lei le are Colegiul Național „Mihai Eminescu”. De menționat că această unitate de învățământ este centru bugetar și însumează debitele școlilor care-i sunt arondate.

Recomandări

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Niculai Barbă îi transmite lui Gheorghe Șoldan că poate a mers pe drumul greșit și nu a văzut modernizările din județ din ultimii ani

Niculai Barbă consideră că deputatul Gheorghe Șoldan se plimbă prin județ repetând spre un jenant monolog ,,nu s-a făcut nimic, nu s-a făcut nimic"