Un copil fericit

Banii strânși în urma Galei „Top 10 Suceveni” au ajuns ieri la Nicu, ”micul arhitect”

Nicu Titus Ungureanu, ”micul arhitect”
Nicu Titus Ungureanu, ”micul arhitect”

Ca și la prima ediție, de anul trecut, Gala „Top 10 Suceveni” 2013 a fost un eveniment exclusiv caritabil, iar banii din vânzarea invitațiilor, din donații sau de la licitațiile organizate în seara desfășurării evenimentului (13 decembrie) au fost adunați de organizatori pentru a ajuta un adolescent din municipiul Suceava, pentru care viața a început la vârsta de 2 ani.
Abandonat într-un orfelinat, Nicu Titus Ungureanu a fost luat în grijă de un asistent maternal, care de atunci îl crește ca și pe propriii săi copii.
Cu o pensie de nici 600 de lei, Elena Nemțișor l-a păstrat pe Nicu în familia ei și a încercat să-i ofere tot ceea ce are el nevoie. Atât cât a putut. „Îngerul meu”, îi dau lacrimile pensionarei devenite mamă pentru Nicu.
Nicu a intrat anul acesta la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, secția arhitectură, și visează să ajungă într-o zi mare artist.
În urma ediției din acest an a Galei „Top 10 Suceveni” s-au strâns din vânzarea invitațiilor, din donații și la licitații 33.900 de lei (339 de milioane de lei vechi), iar întreaga suma i-a fost dată ieri la redacția Monitorului de Suceava, unde Nicu a venit însoțit de cea căreia îi spune acum mamă.
„Nu mă așteptam ca oamenii să fie atât de generoși. O să păstrez banii pentru mai încolo, să am o rezervă în ultimii ani de liceu”, a mărturisit „micul arhitect”. „Pentru zile negre”, completează el. „Din acești bani o să-mi cumpăr tot necesarul pentru școală, pentru studiu, pentru a evolua ca artist”, era optimist adolescentul.
Elena Nemțișor era emoționată de bucuria fiului ei.
„Sunt foarte fericită pentru el, pentru că are o siguranță… dacă, Doamne ferește, mi se întâmplă mie ceva. Mă duc să-i pun toți banii la bancă pe numele lui, să-i folosească la studii. Acest gest enorm pentru Nicu îl obligă practic să învețe mai mult, să fie mai conștiincios, mai bun”, a declarat femeia care l-a ajutat pe Nicu să treacă peste drama de a fi abandonat de părinți. Părinți pe care Nicu i-a iertat. „Dacă așa au considerat ei la vremea respectivă…”, completează Nicu.
Moș Crăciun în sutană
Premiat în cadrul Galei „Top 10 Suceveni”, preotul Mihai Negrea de la Mănăstirea Podul Coșnei, cel care crește 42 de copii orfani ori provenind din familii dezorganizate, a fost impresionat de cazul lui Nicu și a dorit să-l ajute și el pe adolescent.
Luni dimineață a ajuns la Suceava cu o dubiță plină cu ajutoare. „Mai am un copil de azi. Pe Nicu”, zâmbește părintele.
Le-a adus lui Nicu și familiei acestuia alimente și dulciuri pentru sărbătorile de iarnă. Și un brad, pe care Nicu să-l împodobească. Cu visuri. Visuri despre care a aflat ieri că se pot realiza. I-a dat și 500 de lei, să-și cumpere ce consideră el necesar.
În dubița părintelui Negrea mai erau ajutoare pentru alți doi copii din Suceava. „Tu crezi că numai pe cei de la mănăstire îi am…”, ne zice la plecare părintele, rugându-ne să-i spunem de ce mai are nevoie adolescentul pentru a-l ajuta și în continuare.
P.S.
În timp ce descărcam ajutoarele din mașina preotului Negrea, un om de afaceri din Suceava l-a sunat și i-a spus că a văzut reportajul cu el la Gala „Top 10 Suceveni” și vrea să îi trimită cadouri de Crăciun pentru copiii de la mănăstire.
Dar din dar… Minunile se fac de oameni pentru oameni, nu-i așa?

Recomandări

Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității

Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru tăria de caracter în mobilizarea făcută la Broșteni pentru reconstrucția caselor

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, apreciază „miracolul de la Broșteni” și implicarea lui Gheorghe Șoldan în refacerea zonei

Patru consilii județene din țară au alocat încă 2,2 milioane de lei pentru reconstrucția localităților sucevene afectate de calamități

Trei Consilii Județene din țară au alocat fonduri pentru localitățile calamitate din Suceava
Trei Consilii Județene din țară au alocat fonduri pentru localitățile calamitate din Suceava