Remunerație

Banii pentru salariile dascălilor, suficienți până la sfârșitul anului

Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Petru Carcalete, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că în județul Suceava, banii pentru salariile profesorilor sunt suficienți până la sfârșitul anului.
„Din bugetul aprobat, sunt bani pentru întreg anul școlar cu condiția ca bugetul să nu fie rectificat negativ”, a declarat Petru Carcalete.
Dascălii din județ primesc salarii diferențiate, întrucât în unele situații, la remunerația lunară a cadrelor se adaugă anumite diferențe salariale obținute în instanță. „Unele sindicate au obținut hotărâri definitive și irevocabile, altele încă nu le-au obținut, prin urmare, până acum cei cu hotărâri au primit aceste diferențe, ceilalți încă nu, dar se pare că vor primi”, a mai precizat Petru Carcalete.
Cu toate acestea, în unele școli din județ, mai ales din zona Humorului, există situații concrete în care banii nu sunt suficienți, iar profesorii nu și-au primit salariile aferente lunii aprilie, deși salariile trebuiau luate de la mijlocul săptămânii trecute. Deși s-au făcut demersurile necesare pentru a ieși din această situație de criză, până în momentul de față, lucrurile au rămas neschimbate. Școlile cu număr mic de elevi au cele mai multe probleme cu salariile, întrucât banii în aceste unități se acordă proporțional cu numărul elevilor.
„Primăria a împărțit bugetul pe școli și unități, pe semestre, și nu ajung banii decât pentru cei cu un număr mare de elevi. Aceste școli vor avea în fiecare semestru bani de salarii pentru două luni, dar pentru a treia lună sunt insuficienți. S-au făcut demersuri la Ministerul de Finanțe, însă problema este pentru plata salariilor pe luna mai, care urmează a fi acordate în iunie, astfel că am luat-o din timp pentru a găsi soluții”, a subliniat Traian Pădureț, președintele Uniunii Județene a Sindicatelor „Pro Educația” FEN Suceava.

Recomandări

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”